English speakers

Noutăţi


Depresia se poate trata online și în România! Clinica online DEPRETER a fost deschisă publicului: www.depreter.ro. Peste 200 de psihoterapeuți licențiați își desfășoară deja activitatea în DEPRETER, oferind clienților servicii online de evaluare și tratament pentru depresiestare de tristeţe profundă, ce durează majoritatea zilelor ultimelor două săptămâni, însoţită de pierderea interesului pentru activităţi altădată plăcute la care se adaugă oboseală, dificultăţi de somn, de concentrare, scăderea sau creşterea apetitului alimentar, sentimente de inutilitate, vinovăţie precum şi gânduri despre moarte. Accesați clinica DEPRETER pentru a crea un cont gratuit!

 


 

Anxietatea ca trăsătură: factor de vulnerabilitate

Anxietatea ca trăsătură contribuie semnificativ la diferențele interindividuale privind vulnerabilitatea la stresstare de tensiune, încordare sau disconfort care apare atunci când exigenţele sau solicitările mediului depăşesc resursele, capacităţile sau posibilităţile individului. Atunci când este ridicată, anxietateastare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsă de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur şi alte reacţii neurovegetative, diverse semne psihosomatice ca trăsătură reprezintă un factor de vulnerabilitate pentru hiper-reactivitatea la stres și dezvoltarea mai multor tipuri de psihopatologie (tulburări de anxietateclasă de tulburări mentale, caracterizate prin frică intensă şi iraţională, ce include panica cu sau fără agorafobie, nevroza obsesiv-compulsivă, fobia socială, fobiile specifice, stresul posttraumatic şi anxietatea generalizată., depresie ș.a.). Această vulnerabilitate este influențată de factori de risc genetici și epigenetici care se exprimă în sistemele neurobiologice (ex: activitatea axei hipotalamo-hipofizo-cortico-suprarenale 1 – HPA –, sistemele de neurotransmițători, funcția mitocondrială2), la care se adaugă experiențe de viață timpurii adverse.

Anxietatea ca stare este o condiție temporară (caracterizată prin neliniște, senzații somaticeceva ce este caracteristic corpului uman; corporal neplăcute, îngrijorare ș.a.) care apare ca răspuns la un eveniment, obiect sau situație anume percepută ca amenințătoare. Pe de altă parte, anxietatea ca trăsătură descrie o caracteristică de personalitate, nu doar o stare temporară. Persoanele care prezintă anxietate ca trăsătură trăiesc stările de anxietate la un nivel mai intens, pe durate mai lungi de timp și într-o arie largă de situații, nu doar în contexte specifice.

Într-un review recent al literaturii de specialitate, Weger și Sandi (2018) fac o trecere în revistă a datelor care susțin aceste afirmații. Analizând dovezile comportamentale și neurobiologice se constată că indivizii care au anxietate ridicată prezintă:

  • performanță mai scăzută la sarcinile de învățare decât indivizii mai puțin anxioși, în condiții de noutate sau solicitante;
  • competitivitate socială mai scăzută decât indivizii mai puțin anxioși;
  • hiper-responsivitate la stimuli amenințători, ambigui;
  • distorsiuni atenționale care facilitează detectarea amenințărilor și adversităților;
  • activitate crescută a amigdaleistructură nervoasă din creier (parte a sistemului limbic) care joacă un rol cheie în detectarea stimulilor sau a situațiilor amenințătoare și declanșarea reacțiilor de frică față de acestea. Disfuncțiile amigdalei sunt asociate în numeroase studii clinice cu tulburările de anxietate. și cuplare anormală cu alte regiuni ale creierului (ex: hipocampul, cortexul prefrontal);
  • activare prelungită a axei HPA, niveluri crescute de glucocorticoizi3, consolidare sporită a memoriei pentru experiențe negative și gânduri negative care pot conduce la utilizarea strategiilor de coping dezadaptative, atunci când sunt supuși unor factori majori de stres.

În ceea ce privește dovezile genetice, studii gemelare, studii ale unor polimorfisme uninucleotidice4 (SNPs) și studii de asocierelegătură mentală stabilită între două sau mai multe elemente. Asocierile se creează atunci când anumite elemente le pot prezice pe celelalte (ex. lumina fulgerului poate prezice apariția unui tunet). Aceste legături sunt stabilite și la nivel biologic prin circuite neuronale. genomică5 (GWAS) indică faptul că neuroticismul are un puternic substrat genetic. Întrucât anxietatea ca trăsătură este una dintre fațetele principale ale neuroticismului, iar cea mai mare proporție de risc genetic pentru depresie este explicată de neuroticism, tindem să credem că există o serie de factori de risc genetici comuni pentru neuroticism, anxietate și depresie. Un exemplu în acest sens îl constituie impactul factorilor genetici asupra sistemului GABAergic, care contribuie la diferențele individuale în anxietatea ca trăsătură. Sistemul GABAergic e implicat în procesarea emoțională. Dezechilibre la nivelul acestui sistem (care sunt cauzate în mod special de factori de stres) pot afecta procesarea și reglarea emoțiilor prin faptul că hiper-activează amigdala, iar acest lucru crește nivelul de anxietate.

Totodată, indivizii cu anxietate ridicată ca trăsătură prezintă alterări în activitatea axei HPA, iar acest lucru constituie o altă vulnerabilitate pentru psihopatologia indusă de stres. Se pare că indivizii cu anxietate ridicată prezintă niveluri mai crescute de cortizol decât cei cu un nivel scăzut de anxietate, axa HPA fiind mai activată în cazul situațiilor în care există presiunea de a avea performanță.

De asemnea, tulburările mitocondriale sunt asociate cu patologie psihiatrică în general. În particular, indivizii care suferă de tulburări de anxietate prezintă alterări cheie ale funcției mitocondriale (număr mai mare de copii de ADN mitocondrial și, implicit, biogeneză mitocondrială crescută).

Concluzionând, conform modelului diateză-stres putem spune că anxietatea ridicată ca trăsătură este un fenotip6 care se constituie într-un factor de vulnerabilitate pentru psihopatologie, atunci când condițiile de mediu sunt adverse. Pe de altă parte, condițiile de mediu favorabile (ex: interacțiuni sociale pozitive) pot diminua din efectul acestei vulnerabilități atunci când individul se confruntă cu evenimente de viață stresante.

Bibliografie:

Weger, M., & Sandi, C. (2018). High anxiety trait: A vulnerable phenotype for stress-induced depression. Neuroscience & Biobehavioral Reviews. doi: 10.1016/j.neubiorev.2018.01.012

GLOSAR

1 Axa hipotalamo-hipofizo-cortico-suprarenală – sistem neuroendocrin care controlează reacțiile la stres și reglează anumite procese ale corpului, cum ar fi digestia, sistemul imunitar, dispoziția și emoțiile ș.a.;

2 Mitocondria – organit celular responsabil de respirația celulară; supranumit „uzina energetică a celulei”; are material genetic propriu (ADN mitocondrial) care conține informația genetică necesară pentru sinteza enzimelor respiratorii;

3 GlucocorticoizihormoniSubstanță secretată de glandele endocrine sau de alte țesuturi, care stimulează și coordonează activitatea anumitor organe sau a întregului organism. secretați de glanda corticosuprarenală care mediază răspunsul la stres și ajută la restabilirea homeostaziei;

4 Polimorfismul uninucleotidic – este o variație a unui singur nucleotid (A, T, C sau G) în secvența ADN-ului genomic, observată la indivizi diferiți din aceeași specie sau pe cei doi cromozomi omologi ai unui singur individ;

5 Studii de asociere genomică – studii observaționale asupra variantelor genetice ale întregului genom la indivizi diferiți, pentru a vedea dacă diferite variante se asociază cu anumite trăsături.

6 Fenotip – ansamblu de caractere sau atribute ale unui organism, care rezultă din exprimarea genelor organismului, influența factorilor de mediu, precum și posibila interacțiune dintre acestea două.

 


 

TERAPIA DEPRESIEI - DEPRETER

Întrucât există o mare nevoie de tratament în domeniul sănătății mintale, dar măsura în care acest tratament e oferit și accesat e redusă, în ultimii ani am asistat la dezvoltarea unor noi soluții viabile, prin care se caută creșterea accesului la servicii de calitate. Funcția principală a acestor noi soluții este să livreze servicii de psihoterapie prin intermediul computerelor/ dispozitivelor portabile și a tehnologiei internetului. Într-adevăr, studiile desfășurate până acum dovedesc eficacitatea și eficiența e-therapy (Andrews et al., 2018). În comparație cu medicația, e-therapy are rezultate similare (Agency for Health Research and Therapy, 2016). Dacă luăm în calcul efectele secundare ale medicației și adresabilitatea mai mare a terapiei online, putem conchide că aceasta „trebuie să fie prima opțiune de tratament în anxietate și depresie, utilizată singură sau în combinație cu medicația, după preferința pacientului" (Andrews et al., 2018).

Ținând cont de importanța dezvoltării programelor de e-therapy, Centrul de Psihoterapie Cognitrom a dezvoltat platforma DEPRETER (www.depreter.ro). Aceasta este o platformă multiuser, care funcționează ca o clinică online dedicată terapiei ştiințifice a depresiei. Platforma online este o formă complexă de e-therapy. Ea constă dintr-un sistem de conținuturi, programe, tehnologii şi aplicații. Este utilizată de mai multe categorii de utilizatori (medici, terapeuți, pacienți) cu roluri diferite în sistemul de sănătate mintală şi oferă o gamă largă de servicii: de la evaluare şi monitorizarea tratamentului, la module şi programe de terapie, la video-terapie, comunicare asincronăComunicarea asincronă este un mod de comunicare care nu se desfăşoară în timp real, în sensul că există un decalaj între momentul în care se furnizează o informaţie şi momentul în care informaţia este recepţionată; astfel, nu este necesar ca ambii participanţi la discuţie să fie conectaţi simultan în faţa calculatoarelor., aplicații menite să sporească aderența la tratament, forumuri specializate de discuții. Scopul platformei Depreter este de a asigura evaluarea şi terapia ştiințifică a depresiei.

Utilizatorii platformei Depreter sunt: pacientul, terapeutul şi medicul. Pe această platformă funcționează Programul online de terapie şi monitorizare a depresiei. Programul are trei componente: de evaluare, de psihoterapie şi de asistență & suport. Pe aceeaşi platformă se află o serie de conținuturi, aplicații şi instrumente menite să faciliteze contribuția fiecărui utilizator la ameliorarea depresiei.

În perioada 15 septembrie-20 octombrie 2018, are loc prima serie a cursurilor de licențiere a psihoterapeuților pentru utilizarea platformei DEPRETER. Parcurgerea cursului le oferă acestora o varietate de forme în care pot utiliza platforma. Psihoterapeuții se pot folosi de ea în cabinet, utilizând în terapia față-în-față materialele disponibile (video, text, teste care pot fi aplicate pacientului ș.a.). Pot face un mix terapeutic, combinând în diverse variante modulele din Depreter cu terapia față-în-față și/sau medicația sau pot face terapie la distanță. Platforma mai poate fi utilizată în regim de retail, terapeuții având posibilitatea de a efectua evaluări sau de a prescrie module terapeutice, fără să ofere asistență suplimentară pacienților. În condițiile în care sunt psihologi autonomi și susțin un interviu cu reprezentații Centrului de Psihoterapie Cognitrom, psihoterapeuții pot deveni parteneri, situație în care pot primi pacienți suplimentari de la clinica Depreter. Nu în ultimul rând, prin intermediul Depreter pot fi efectuate activități de supervizare sau de cercetare.

Așadar, Depreter este o platformă de e-therapy care vine în întâmpinarea nevoii crescute de tratament pentru depresie, prin implicarea activă a pacienților, psihoterapeuților și medicilor.

Referințe

[1] Andrews, G., Basu, A., Cuijpers, P., Craske, M. G., McEvoy, P., English, C. L., & Newby, J. M. (2018). Computer therapy for the anxiety and depression disorders is effective, acceptable and practical health care: an updated meta-analysis. Journal of anxiety disorders, 55:70-78.

[2] AHRQ (2016). Nonpharmacological versus pharmacological treatment for patients with major depressive disorder: Current state of the evidence. AHRQ Clinician Summary, 15 (16)


Eul și absolutismul depresiei

Limbajul nu înseamnă doar buchii îngrămădite între linii sau simple vibrații purtate de unde către o altă ureche, pentru a transmite bucăți seci de informație. Este încărcat de semnificații și strâns legat de dorințele oamenilor încă de la primele silabisiri. Este, de multe ori, indiciu al erudiției ori al demagogiei și spune mai mult decât informația transmisă de cuvintele ordonate în propoziții. În limbajul pe oamenii îl folosesc – ce spun și cum spun – terapeuții pot întrezări și semnele depresiei.

Cât de des fac oamenii referire la propia persoană atunci când vorbesc? Cercetările din psihologia socială sugerează că utilizarea pronumelor personale la persoana I, singular este relaționată cu centrarea atenției asupra sinelui. De asemenea, folosirea mai frecventă a limbajului care indică focalizare asupra propriei persoane este asociată cu simptomatologia depresivă. Cu alte cuvinte, depresia pare să fie caracterizată de un grad sporit de atenție focalizată asupra sinelui, exprimată prin folosirea mai frecventă a pronumelor la persoana I: eu, mie, al meu ș.a. Mai mult decât atât, măsura în care eul (înțeles în acest context ca utilizare a pronumelor personale) apare în discuțiile despre problemele personale, viață, relații, percepțiile despre propria persoană și despre ceilalți, prezice menținerea sau reapariția simptomatologiei depresive în timp. Altminteri spus, cu cât mai mult eu se regăsește în limbajul cuiva în prezent, cu atât este mai probabil ca depresia să persiste și câteva luni mai încolo. Terapeuții îi pot ajuta pe pacienții lor să direcționeze modul în care își folosesc atenția, înspirându-se din învățăturile lui Bertrand Russell, care, aflat în căutarea fericirii a învățat să-și decentreze atenția de pe neajunsurile personale: "(...) am învățat să fiu indiferent față de lipsurile mele. Mi-am concentrat atenţia asupra obiectivelor externe: starea lumii, diverse ramuri ale cunoaşterii, persoane faţă de care aveam o oarecare afecţiune." (Bertrand Russell, În Căutarea fericirii).


Cât de lipsit de nuanțe este limbajul oamenilor? Cuvintele, frazele și ideile care au iz de totalitarism, fie atunci când fac referire la magnitudine (E cel mai rău lucru care mi se putea întâmpla!), fie la probabilitate (Cu siguranță voi da greș!) sunt indicii ale absolutismului. Ideile absolutiste nu țin cont de context. Impactul unei întâmplări este dus la extrem și ieșirea din ananghie pare imposibilă. Acest mod de a gândi, exprimat prin limbajul vorbit sau scris crește vulnerabilitatea la depresie pentru că ascunde privirii toată diversitatea care se găsește între capetele extreme ale continuumului. Însă, de cele mai multe ori, soluțiile viabile sunt mai degrabă în diverse nuanțe de gri, decât albe ori negre, iar acest lucru presupune plimbatul pensonului de la o nuanță la cealaltă – aceasta denotă flexibilitate. Flexibilitatea are de-a face cu lărgirea orizontului atunci când vine vorba de explicații (oamenii învață că există și adoptă și alte perspective, nu doar pe cele alb-negru).

Dacă terapeuții ar avea o transcriere a ceea ce gândesc și vorbesc pacienții lor, cât de frecvent ar citi în ea indiciile eului și ale absolutismului? O parte din depresia pacienților se exprimă prin ele și terapeuții îi pot ajuta să o amelioreze, puțin câte puțin, ajutându-i să-și nuanțeze limbajul și, implicit, gândirea.

Referințe

[1] Al-Mosaiwi, M., & Johnstone, T. (2017). In an Absolute State: Elevated Use of Absolutist Words Is a Marker Specific to Anxiety, Depression, and Suicidal Ideation. Clinical Psychological Science, 2167702617747074.

[2] Rude, S., Gortner, E. M., & Pennebaker, J. (2004). Language use of depressed and depression-vulnerable college students. Cognition & Emotion, 18(8), 1121-1133.

[3] Zimmermann, J., Brockmeyer, T., Hunn, M., Schauenburg, H., & Wolf, M. (2017). First‐person Pronoun Use in Spoken Language as a Predictor of Future Depressive Symptoms: Preliminary Evidence from a Clinical Sample of Depressed Patients. Clinical psychology & psychotherapy, 24(2), 384-391.

 


 


Supresie și vis...

Adesea, oamenii încearcă să își alunge din minte gândurile negative, ca nu cumva ele să persiste în câmpul conștient și să le afecteze starea de bine, ori să interfereze cu performanța lor în sarcinile cotidiene. Dar cât de benefică este pentru sănătatea emoțională tendința de a suprima gândurile neplăcute? Fugind de gândurile negative, ele chiar se risipesc sau doar rămân amorțite pentru scurtă vreme și, în cele din urmă, vor reieși la suparfață?

Cu siguranță că ruminația nu îi este nimănui de mare ajutor. Dar nici ignorarea completă a unor părți importante din sine, mai melancolice, nu este indicată. Aceste părți ignorate, neconștientizate, se pot exprima la un moment dat, sub diverse forme.

Cercetări în domeniul psihologiei (Malinowski, 2015, 2017) arată că una dintre aceste forme este reprezentată de vis. Gândurile suprimate din starea de veghe tind să se manifeste în vise, iar acest fapt pare să fie asociat cu o serie de consecințe neplăcute pentru somn și sănătatea mintală:

  • visele oamenilor sunt presărate cu mai multe idei negative și emoții precum tristețe, furie, frică, anxietate;
  • scade calitatea somnului - resimțită ca dificultăți de adormire, treziri frecvente, oboseală și confuzie în timpul zilei;
  • gândurile pe care oamenii încercă să le suprime sunt mai intruzive în timpul zilei (apar mai des și îi deranjează mai mult);
  • trăiesc stări mai intense de stres, anxietate, depresie.

Așadar, supresia gândurilor negative s-ar putea să aducă mai multe consecințe nedorite pe termen lung, chiar dacă, inițial, pare că ar fi de ajutor. De aceea, este indicat ca terapeuții să îi învețe pe clienții lor să:

  • se confrunte cu gândurile negative care îi deranjează prin metoda restructurării cognitive: cât de valide sunt ele? ce dovezi există în realitate care să le susțină? cum îi ajută;
  • se detașeze de aceste gânduri, privindu-le fără a le judeca, acceptând că ele vin și pleacă, la fel ca orice alte gânduri (adică să adopte o perspectivă mindful asupra lor); o modalitate de a face acest lucru este prin a scrie despre ele.

Rezumând, oamenii pot fugi de gândurile negative pe parcursul unei zile, dar când se lasă seara, ele se vor cuibări alături de ei, în somnul menit să îi refacă după alergătura de peste zi, alertându-i. Terapeuții îi pot ajuta, învățându-i metode eficiente de a gestiona gândurile negative. Aplicându-le, oamenii vor să diminueze frecvența cu care ele apar și deranjul pe care îl produc.

Referințe

[1] Malinowski, J. (2017, November 9). High Thought Suppressors Dream More of Their Negative Waking-Life Experiences Than Low Thought Suppressors. Dreaming. Advance online publication.

[2] Malinowski, J. E. (2015). Dreaming and personality: Wake-dream continuity, thought suppression, and the Big Five Inventory. Consciousness and Cognition, 38, 9–15.

 


 


Depresia la bărbați

Într-o după-amiază ploioasă, Dr. Spencer îl întâmpină pe Paul, un pacient care l-a contactat din cauză că nu se poate concentra şi are probleme de somn. Problemele au apărut în urmă cu câteva luni, când Paul a întâmpinat dificultăți la serviciu şi a încheiat o relaţie de cuplu. Când este întrebat dacă se simte trist, Paul răspunde grăbit: "Nu – după cum ți-am spus, mă concentrez cu greutate și nu prea dorm bine. Cred că acest lucru mă enervează puțin, dar nu pentru asta am eu nevoie de ajutor." Doctorul Spencer îl întreabă cum crede că l-ar putea ajuta. "Aș vrea să mă ajuți să nu mă mai gândesc deloc la asta.", răspunde Paul. (adaptat din Kilmartin, 2005)

Depresia este de două ori mai frecventă în rândul femeilor decât al bărbaților. Cu toate acestea datele arată că:

  • numărul bărbaților care, pe fondul depresiei, abuzează de alcool sau consumă substanțe nocive ca să-și amorțească suferința, este dublu față de femei;
  • numărul bărbaților care, pe fondul depresiei, aleg să-și pună capăt zilelor este de patru ori mai mare decât cel al femeilor.

În mod tipic, criteriile pentru diagnosticarea depresiei ilustrează mai degrabă tabloul feminin al simptomelor (ex. dispoziție tristă conștientizată de persoană, oboseală și pierderea interesului pentru activități plăcute). Și bărbații resimt aceste simptome dar, pentru majoritatea dintre ei, depresia apare deghizată într-un tipar masculin de manifestare. Kilmartin (2005) menționează următoarele caracteristici ale depresiei masculine:

  • furie, iritabilitate și comportament agresiv,
  • abuz de alcool și consum de substanțe,
  • comportamente de risc (fizic și sexual),
  • aplatizare emoțională (pierderea abilității de a simți sau identifica emoții),
  • refugiere în muncă sau în sporturi extreme.

Deși aceste simptome par destul de diferite de tabloul depresiei, Kilmartin (2005) argumentează că la baza simptomelor stă același mecanism de gândire (ca și în cazul femeilor). Deși Paul, la fel ca majoritatea persoanelor de gen masculin, își trăiește problema emoțională într-un mod mascat, camuflat poate chiar și față de el însuși, este foarte probabil ca mintea lui să fie ocupată cu gânduri specifice depresiei: "Ceea ce mi se întâmplă este numai din vina mea, va dura pentru totdeauna și mă afectează în tot ce fac." Astfel, apar sentimente de neajutorare, lipsă de speranță și lipsă de valoare.

Încă din copilărie, familia, grupul de prieteni și rețeaua socială mai largă a multor bărbați pedepsesc adesea exprimarea vulnerabilității, transmitându-le ideea că trebuie să fie întotdeauna puternici (băieții nu plâng) și să se descurce pe cont propriu. La cristalizarea acestei atitudini, contribuie și eroii stoici care nu obosesc niciodată sau imaginile din media, care portretizează adesea bărbații atractivi social ca fiind lipsiți de emoție, independenți și chiar ușor violenți. Astfel, este lesne de ghicit că bărbații își trăiesc depresia într-un mod care să protejeze idealul bărbatului dominant și insensibil.

Preferând să gestioneze problema singuri (sunt puternici), rareori solicită ajutor din partea celor apropiați sau a specialiștilor (sunt slabi). Oliffe și Phillpis (2008) argumentează că apelarea la tratament este o dovadă a puterii, nicidecum un semn de slăbiciune. Aceștia exemplifică o serie de calități foarte apreciate, pe care bărbații le pot dezvolta în terapie:

  • curajul de a discuta despre emoții și rezistența în fața presiunii culturale care favorizează negarea problemelor;
  • independența (ex. a face ceva diferit de majoritatea bărbaților prin solicitarea ajutorului);
  • asertivitatea (bărbații își pot cere drepturile de a-și exprima mai mult emoțiile și dorințele);
  • acceptarea provocării de a duce un lucru la bun sfârșit, în ciuda dificultăților.

 

În concluzie, depresia se poate manifesta diferit în cazul femeilor și al bărbaților. Întrucât ideea de a solicita ajutorul contravine imaginii idealului masculin, bărbații tind să solicite mai rar ajutorul, dar asta nu înseamnă că ei suferă mai puțin decât femeile. A solicita ajutor într-un moment dificil este, de fapt, o dovadă de curaj, independență și putere.

Referințe

[1] Kilmartin, C. (2005). Depression in men: communication, diagnosis and therapy. The Journal of Men’s Health, 2 (1), 95–99

[2] Oliffe, J.L. & Phillips, M.J. (2008). Men, depression and masculinities: A review and recommendations. The Journal of Men’s Health, 194–202

 


 

Partea bună a depresiei

În mod tradițional, depresia este considerată o tulburare mintală, o suferință care umbrește existența. Cei care suferă de depresie se luptă cu simptome foarte neplăcute - își pierd interesul și plăcerea pentru activități altădată plăcute, își pierd bucuria de a trăi, se izolează de ceilalți și pot pierd relații apropiate.

Depresia pare să aibă însă și beneficii. Psihologii evoluționiști argumentează că depresia poate fi privită ca o reacție naturală de adaptare a organismului, atunci când o persoană trece prin situații negative de viață. Simptomele depresiei ar avea rolul de facilita rezolvarea anumitor probleme (prin faptul că încurajează retragerea din activitate şi permite concentrarea atenției asupra problemei).

Watson și Andrews (2002) au explicat valoarea adaptativă a depresiei în contextul relațiilor interpersonale. Când oamenii întâmpină dificultăți în relații, aceștia sunt provocați să găsească modalități de rezolvare a lor (din perspectivă evoluționistă, alternativa nerezolvării acestor probleme ar amenința supraviețuirea). Astfel, simptomele depresiei ar putea contribui la gestionarea problemelor relaționale în cel puțin două moduri:

  • Ruminația socială - predispune persoana care întâmpină dificultăți relaționale să petreacă mult timp gândindu-se la cum și-ar putea rezolva problemele interpersonale. De exemplu, o persoană care are un conflict cu un membru al familiei, ar putea să se concentreze mai greu la locul de muncă, să se simtă mai obosită decât de obicei sau să își dorească mai puțin să se implice în activitățile care îi plac. De fapt, ceea ce face este că încearcă să își aloce resursele personale pentru rezolvarea conflictului.
  • Motivarea socială - semnele depresiei pot atrage atenția celor din jur și le pot stârni dorința de a acorda suportul necesar persoanei care suferă.

De asemenea, Keller și Nesse (2006) au arătat că simptomele depresive diferă în funcție de natura experiențelor negative trăite. Aceștia au identificat două tipuri de situații care declanșează, în general, grupări diferite de simptome care, deşi neplăcute, pot ajuta la rezolvarea anumitor probleme. Acestea sunt:

  • Pierderea unor legături sociale importante (de exemplu, decesul cuiva apropiat sau un divorț) duce, de obicei, la o durere emoțională puternică și adesea la depresie. Cei care trec prin aceste experiențe se simt mai singuri, mai deprimați și își doresc să se apropie mai mult de familie sau de prieteni. Astfel, depresia are rolul de a-i ajuta să formeze noi legături la fel de importante cu ceilalți și de a-și întări cercul social.
  • Eșecul în atingerea unor obiective pentru care s-a investit mult efort (de exemplu, eșecul de a obține promovarea dorită la locul de muncă, în ciuda muncii depuse pentru aceasta) poate aduce după sine sentimente de vinovăție (,,Trebuia să fi muncit și mai mult.’’), ruminație, pesimism (”Nu voi reuși niciodată să am job-ul dorit.”) și oboseală, epuizare. Oboseala poate ajuta la conservarea resurselor limitate (de timp, de atenţie, emoţionale), îndemnând persoana în cauză să se retragă din activitate și să își ofere o clipă de răgaz, în care să reflecteze la cum ar putea acționa în viitor. În plus, îndoielile în privința viitorului determină persoana să fie mai precaută și să evite implicarea în acțiuni similare până la rezolvarea problemei din prezent, iar ruminația o poate ajuta să găsească soluții mai potrivite, să exploreze moduri diferite în care să acționeze și să ia decizii mai bune. Vinovăția îndreaptă atenția asupra propriei persoane şi o poate ajuta să își asume responsabilitatea pentru rezolvarea situaţiei problematice.

Așadar, simptomele depresive pot avea un rol benefic: atrag atenția asupra faptului că a apărut o problemă și motivează căutarea unor modalitățile optime de rezolvare a lor. De asemenea, promovează învățarea, provocând o persoana să caute soluțiile potrivite. Aceasta va depune mai mult efort și va explora perspective mai variate decât dacă ar fi avut o dispoziție pozitivă.

 

Referințe

[1] Watson, P. J., & Andrews, P. W. (2002). Toward a revised evolutionary adaptionist analysis of depression: The social navigation hypothesis. Journal of affective disorders, 72(1), 1-14.

[2] Keller, M. C., & Nesse, R. M. (2006). The evolutionary significance of depressive symptoms: different adverse situations lead to different depressive symptom patterns. Journal of personality and social psychology, 91(2), 316.

 


 

Imaginea pesimistă despre viitor și depresia

Prospecția - capacitatea noastră de a contempla sau de a ne reprezenta mintal viitorul - este o trăsătură umană esențială: când simulăm scenarii posibile despre viitor, putem anticipa consecințele lor probabile și simțim în timp real anxietatea, bucuria sau tristețea generată de ele. Când reușim să ne gândim la viitor într-o manieră adaptativă, normală, aceste experiențe anticipate în imaginar ne ajută să planificăm acțiuni, să rezolvăm probleme și să luăm decizii mai bune în viața reală. Însă când așteptările noastre legate de viitor sunt pesimiste, ele ne influențează negativ emoțiile, gândirea, comportamentul și pot duce la dezvoltarea depresiei.

Este binecunoscut că cei care suferă de depresie au o imagine negativă despre sine, despre lume și, de asemenea, despre viitor. Aceștia ar putea crede că viziunea lor pesimistă este generată întocmai de depresia cu care se confruntă și că în absența depresiei ei ar fi mai optimiști. Și într-adevăr, imaginea negativă despre viitor este considerată una dintre multele consecințe ale depresiei.

Roepke și Seligman (2015) propun o nouă abordare a depresiei în care, pesimismul excesiv legat de viitor ar putea fi, de fapt, cauza centrală a depresiei, nu o consecință a acesteia. Ei argumentează că pesimismul excesiv legat de viitor are un impact mai mare decât imaginea negativă despre sine sau despre lume.

Într-adevăr, pentru oricine este deprimant să creadă că nu este bun de nimic, că lumea este un loc rău și că lucrurile vor fi mereu așa. În contrast, dacă cineva crede că nu este bun de nimic, că lumea este un loc rău, dar că lucrurile s-ar putea schimba în bine, în curând, nu s-ar mai simți chiar atât de descurajat. Prin urmare, deprimarea, descurajarea sunt reacții firești la convingerea că lucrurile vor merge întotdeauna rău. Nu reacția emoțională este problematică, ci mai degrabă, reprezentarea mintală pesimistă asupra viitorului (prospecția).

În review-ul publicat în The British Journal of Clinical Psychology autorii propun trei tipuri de erori de prospecție care duc la dezvoltarea și menținerea depresiei:

  • Construcția deficitară a scenariilor despre viitor. Cei care ajung să dezvolte depresie tind să își imagineze scenarii excesiv de negative despre viitor și, mai mult decât atât, au dificultăți în a-și imagina scenarii pozitive privind viitorul. Dacă reușesc să construiască scenarii pozitive, acestea sunt vagi și, prin urmare, mai puțin credibile și cu o încărcătură emoțională pozitivă foarte redusă. Aceștia ar putea întâmpina dificultăți în a-și imagina un viitor bun deoarece au probleme în a-și aminti experiențele bune din trecut. Își amintesc trecutul distorsionat, decupează din el evenimentele negative și, în lipsa unor amintiri pozitive concrete, au dificultăți să-și imagineze experiențe pozitive viitoare.
  • Evaluarea deficitară a scenariilor despre viitor. Persoanele cu depresie au așteptări și predicții negative generalizate despre viitor. Acestea tind să supraestimeze riscurile și cântăresc eronat posibilitățile (văd lucrurile în alb și negru, fiind convinși că se vor întâmpla lucruri negative și că nu se vor întâmplă lucruri pozitive). Nu numai că judecă lucrurile rele ca fiind foarte probabile, dar găsesc și mai multe argumente și justificări că lucrurile ar trebuie să meargă rău și nu bine. De asemenea, cei deprimați se așteaptă să aibă puțină putere de a schimba întâmplările negative și se simt neajutorați, chiar și după ce trăiesc experiențe de succes.
  • Atitudini și credințe negative despre viitor. Cei cu depresie au pattern-urimodel, şablon de gândire negative despre viitor. Un astfel de pattern este stilul predictiv pesimist - ei văd cauzele evenimentelor viitoare negative ca fiind personale, generalizate la toate domeniile vieții lor și permanente. Ei consideră că lucrurile negative se vor întâmpla din pricina propriilor lor neajunsuri și le vor afecta toate domeniile vieții, pentru todeauna (ex. “Dacă nu obțin rezultate bune la acest test, atunci nu voi reuși niciodată și voi muri ca un ratat.”). În contrast, ei văd cauzele evenimentelor pozitive viitoare ca fiind impersonale, specifice și trecătoare (ex. “Dacă voi obține un rezultat bun la test va fi din cauză că evaluatorul va fi de data asta îngăduitor, dar data viitoare nu va mai fi.”).


Aceste erori de prospecție întrețin un cerc viciosşir, succesiune de evenimente sau reacţii care se întreţin reciproc prin consecinţele lor. Ex.: critici constante din partea părinţilor pot declanşa evitarea şi neimplicarea în anumite activităţi, situaţie în care părinţii vor fi şi mai nemulţumiţi şi mai critici.. Ele duc la dezvoltarea depresiei, iar depresia, la rândul ei, menține imaginea pesimistă despre viitor.

Din fericire, aceste tipuri distorsionate de gândire despre viitor pot fi adresate prin terapie cognitiv-comportamentală (ex. focalizarea pe confruntarea și schimbarea convingerlor negative despre viitor).

 

De asemenea, alte strategii promițătoare ar putea fi:

  • tehnicile de imagerie (vizualizarea rezultatelor dorite, dar și a rutei de a ajunge la ele: aceasta implică identificarea comportamentelor, gândurilor, sentimentelor care duc spre rezultatul dorit);
  • savurarea anticipatorie (simularea unui viitor pozitiv îi ajută pe oameni să pre-simtă emoțiile pozitive);
  • dezvoltarea punctelor forte (care îi ajută să pună în practică traseul dezirabil simulat);
  • identificarea valorilor personale și dezvoltarea unor proiecte de viață.

Referințe

Roepke, A. M., & Seligman, M. E. (2016). Depression and prospection. British Journal of Clinical Psychology, 55(1), 23-48.

 


 

Sensibilitatea la respingere subminează relațiile sociale

Cu toții avem o nevoie fundamentală de a crea legături apropiate cu alți oameni. Și cu toții ne temem, firește, din când în când, de respingere. Unii dintre noi - cu precădere cei care au suferit experiențe dureroase în trecut - au însă o sensibilitate ridicată la respingere. Asta înseamnă că anticipăm, identificăm sau reacționăm exagerat la pericole care nu există.

Are sens ca, după experiențe dureroase, să devenim mai vigilenți și mai precauți cu privire la relațiile noi și uneori e bine să fim așa. Se poate întâmpla însă și să ne protejăm prea tare și atunci tindem să nu ne mai permitem doza de vulnerabilitate necesară pentru crearea unei legături apropiate. Știm că facem asta atunci când observăm că ne purtăm ca și cum o interacțiune nouă n-ar fi decât o repetiție a experiențelor de respingere din trecut și, poate că, regăsim câteodată pe chipul unui om nou trăsături ale celor care ne-au respins. În asemena circumstanțe, putem uita că nici oamenii, nici trecutul, nu prea sunt repetitivi. În definitiv, în loc să ne protejeze de respingerea celorlalți, această sensibilitate poate avea efectul opus, păstrând distanța dintre noi.

Bineînțeles că și dacă avem o sensibilitate ridicată la respingere valorizăm apropierea în interacțiunile sociale, dar temerile ne fac să le evităm. Această încercare de a evita respingerea prin distanțare mai degrabă decât prin căutarea intimității creează un cerc vicios dureros: evităm apropierea după care tânjim.

Meehan și colegii săi (2018) și-au propus să identifice care sunt mecanismele din spatele acestor comportamente. Ei au investigat în ce măsură sensibilitatea la respingere influențează relația dintre modul în care percepem comportamentul și emoțiile persoanei cu care interacționăm și propriul comportament în acea interacțiune. Așadar, au realizat un studiu în care 244 de persoane și-au evaluat timp de o săptămână interacțiunile sociale. Participanții nu au evaluat fiecare interacțiune, ci au ales cel puțin 3 interacțiuni în decursul unei zile, care aveau o durată de cel puțin 5 minute. Au evaluat interacțiunile pe baza a 2 diagrame, accesibile online:

  • mai întâi au evaluat comportamentul interpersonal (propriu și al interlocutorului) într-o diagramă cu 2 dimensiuni - agency (comportament activ, implicat) pe axa verticală (dominant/submisiv) și comuniune pe axa orizontală (rece-certăreț/cald-agreabil).
  • Apoi au evaluat starea afectivă (proprie și pe cea a interlocutorului) pe baza altei diagrame cu 2 dimensiuni - arousalnivel de activare mentală și fiziologică ce poate varia între stări de intensitate scăzută, precum somn, relaxare sau plictiseală și stări de intensitate ridicată, precum agitație, panică, exaltare. pe axa verticală (activ-energic/tăcut-pasiv) și valența pe axa orizontală (trist-supărat/fericit-mulțumit).
  • De asemenea, cercetătorii au măsurat sensibilitatea la respingere a participanților, cerându-le să își imagineze 18 scenarii în care îi solicitau ceva unei persoane apropiate (ex. să spele vasele după cină sau să invite pe cineva la o cafea) și apoi să evalueze: a) gradul de îngrijorare sau anxietate pe care l-ar simți, b) dacă s-au gândit că interlocutorul le va respinge solicitarea.

În total, participanții au raportat 5230 de interacțiuni, aproape fiecare participant raportând date din cel puțin 18 interacțiuni.

Pe baza datelor obținute, Meehan și colegii săi (2018) au analizat cum au variat comportamentele și emoțiile participanților în interacțiunile sociale, în funcție de nivelul lor de sensibilitate la respingere.

În ceea ce privește comportamentul interpersonal, rezultatele au arătat că persoanele cu sensibilitate ridicată la respingere au dificultăți în a percepe când o altă persoană le răspunde într-o manieră pozitivă și, în consecință, tind să nu îi răspundă interlocutorului la fel de pozitiv. Autorii notează că, percepția că interlocutorul răspunde într-o manieră pozitivă este un indicator social esențial în interacțiuni, deoarece încurajează și cealaltă persoană să continue o conversație, ducând la o întărire reciprocă a emoțiilor pozitive și a comportamentului de implicare activă. De exemplu, într-o interacțiune în care interlocutorul are un comportament activ, dominant, o persoană cu sensibilitate scăzută la respingere răspunde în aceeași manieră implicată și activă. În schimb, o persoană cu sensibilitate ridicată la respingere va avea un comportament submisiv și se va retrage atunci când interlocutorul pare să conducă interacțiunea, în loc să se angajeze în interacțiune în aceeași manieră activă.

Din perspectivă afectivă, persoanele cu sensibilitate ridicată la respingere au reacționat pozitiv numai dacă au perceput interlocutorul ca fiind o persoană caldă. În schimb, au avut o atitudine rece, neprietenoasă dacă au perceput că interlocutorul a fost mai tăcut sau că a avut emoții negative. Cei cu sensibilitate ridicată la respingere ”citesc” în atitudinea distantă sau în emoțiile negative ale interlocutorului, un mesaj purtător de respingere. Încercând să o evite adoptă o atitudine defensivă, denigrând interlocutorul, retrăgându-se emoțional sau acționând într-o manieră ostilă. Ironia este, spun autorii, că ”anxietatea celor cu sensibilitate ridicată la respingere îi face să se poarte cu răceală față de o persoană care este într-o stare emoțională negativă, deoarece nu pot să vadă dincolo de propria temere că emoțiile negative ale persoanei au legătură cu ei. Astfel, cei cu sensibilitate ridicată la respingere nu reușesc să se poarte într-o manieră caldă, care i-ar ajuta pe cei aflați în distres să se liniștească ori să repare interacțiunea dintre ei.” Până la urmă, cu această atitudine, atrag exact respingerea de care se păzesc. Trăiesc, în consecință, mai multe emoții negative și au relații mai puțin împlinitoare.

Sensibilitatea ridicată la respingere nu este însă o condamnare. Modurile în care putem dezvolta un comportament mai activ/dominant în interacțiuni vor fi abordate într-un articol viitor.

Referințe

Meehan, K. B., Cain, N. M., Roche, M. J., Clarkin, J. F., & De Panfilis, C. (2018). Rejection sensitivity and interpersonal behavior in daily life. Personality and Individual Differences, 126, 109-115.

 


 

Să (re)cunoaștem beneficiile tristeții

Tristețea este considerată, în general, o emoție nedorită și supărătoare. Într-o societate ce promovează fericirea pe rețele sociale, tristețea nu este binevenită. Cercetătorii din domeniul psihologiei atrag atenția că această emoție normală, este din ce în ce mai mult patologizată și confundată cu depresia. Dimpotrivă, ea nu este o problemă ce trebuie rezolvată, nici o tulburare ce trebuie vindecată. Tristețea este o emoție universală, firească, ce provine din faptul că suferința și pierderea sunt o parte inevitabilă a experienței umane, că orice bucurie își are costul ei și că existența este efemeră.

Într-un efort de a normaliza tristețea, un cercetător de la o universitate britanică a publicat recent un review în jurnalul New Ideas in Psychology, în care a identificat trei tipuri mari de beneficii pe care tristețea ni le aduce:

 

1. Tristețea ca formă de protecție, apare ca răspuns la pierdere și poate lua mai multe forme:

  • ca o avertizare: din perspectivă evoluționistă, tristețea are o valoare potențial adaptativă - pierderea energiei și retragerea din activitățile sociale, specifice stărilor de tristețe și depresiei, ne alertează cu privire la situațiile potențial costisitoare sau vătămătoare și ne îndeamnă să ne protejăm. Dintr-o altă perspectivă, tristețea ar putea fi explicată printr-un model al reuniunii, conform căruia tristețea apare ca răspuns la o pierdere socială. Ea are un rol de ”descurajare” psihologică, ce ne împiedică să ne înstrăinăm de ceea ce iubim și ne motivează să căutăm apropierea.
  • Stimulează dezangajarea: uneori apropierea este prea costisitoare ori imposibilă. În asemenea circumstanțe tristețea apare un răspuns de coping la pierdere și separare, ce ne ajută să ne detașăm de scopurile intangibile. Desigur, tristețea ne poate fi de ajutor dacă dezangajarea pe care o încurajează este limitată. Când detașarea de scopuri devine generalizată (ex. considerăm că toate scopurile sunt intangibile) poate duce la depresie.
  • ca un mod de conservare a resurselor: tristețea ne-ar putea determina să ne conservăm resursele atunci când ne simțim vulnerabili sau epuizați (restrângându-ne sfera de angajament). Spre deosebire de emoțiile pozitive, care (conform teoriei broaden-and-build) ne îndeamnă să explorăm orizonturi noi și ne permit să dobândim abilități și resurse, emoțiile negative ne-ar putea ajuta să ne îngustăm aria de explorare și să ne protejăm resursele până când găsim oportunități mai bune în care să le investim. Dacă ne-am consumat rezervele de energie, tristețea ne-ar putea ajuta să ”hibernăm” ca să protejăm resursele ce ne-au mai rămas, până ne ”încărcăm bateriile”. Pe termen scurt, tristețea are funcție regenerativă.
  • crește acuratețea percepției: tristețea ar putea oferi o formă de protecție prin faptul că ne rafinează percepția și abilitățile de evaluare a realității, ne predispune să fim mai atenți la detalii și îmbunătățește raționamentul. Este asociată cu o doză mai mare de scepticism, ceea ce ajută la detectarea mai rapidă a potențialelor pericole.

2. Tristețea ca o expresie a grijii față de ceilalți se poate manifesta sub forma:

  • iubirii: tristețea nu este numai un răspuns la pierderea unei persoane iubite/obiect valorizat ci, la fel ca bucuria, poate fi și o expresie a iubirii - iubirea în prezența obiectului ei se manifestă ca bucurie și în absența lui se manifestă ca tristețe. A iubi înseamnă a fi expus unor emoții problematice, de la anxietatea și frica de a pierde ceea ce iubim, până la deznădejde și disperare când pierdem cu adevărat. Anxietatea, frica, tristețea nu sunt niște aberații sau disfuncții ale iubirii, ci condiția iubirii, prețul pe îl plătim pentru iubire.
  • dorului/nostalgiei: este o stare ambivalentă în care întristarea de a fi separați de cineva sau de ceva ce iubim se amestecă cu speranța reuniunii. Putem tânji după o persoană, un loc, un alt timp, o stare de spirit. Dorul ne motivează să acționăm pentru a scurta distanțele fizice ori mintale ca ne separă de obiectul dorinței.
  • oferirii compasiunii: tristețea apare pentru că suntem mișcați de suferința altor oameni și am dori să o îndepărtăm. Compasiunea este văzută ca o combinație între empatieabilitatea unei persoane de a înţelege prin ce trece, fizic şi emoţional, o altă persoană (reacția emoțională pe care o avem la emoțiile altcuiva), simpatie (îngrijorare pentru binele altuia) plus motivație spre acțiune (acționăm ca să reducem suferința altuia). Multe tradiții religioase valorizează compasiunea și o consideră una dintre cele mai înalte calități spre care o persoană poate aspira.
  • primirii compasiunii: tristețea noastră stârnește compasiunea celorlalți față de noi și determină să își îndrepte atenția înspre nevoile noastre atunci când suntem în distres.

3. Tristețea ca formă de dezvoltare și împlinire, ar putea fi un indicator al rafinării psihologice, al auto-actualizării. Se poate manifesta sub forma:

  • sensibilității morale: Oamenii care ating un nivel înalt de auto-actualizare au un nivel ridicat de compasiune: simt tristețe (manifestată ca și compasiune) pentru suferința universală. Compasiunea lor reflectă o sensibilitate morală vastă, în sensul că iau decizii bazate pe înțelegere și iubire nu numai față de cei apropiați, ci și față de oameni cu care nu au conexiuni sau interese.
  • dezvoltării psihologice: de exemplu, în budism, compasiunea nu este văzută ca o trăsătură fixă, ci ca o calitate ce poate fi cultivată prin practici de meditație. Făcând asta, oamenii se dezvoltă psihologic și spiritual. Unele teorii spun că grija față de ceilalți ne ajută să transcendem propriul ego (încetăm să mai fim preocupați numai de identitatea proprie, îngustă, care este văzută în budism ca o cauză a suferinței). O altă formă în care tristețea poate încuraja dezvoltarea umană este cea a dezvoltării post-traumatice (definită ca ”o schimbare pozitivă ce apare ca rezultat al confruntării cu momente de criză foarte dificile”). După o traumă oamenii pot trăi schimbări pozitive - dezvoltă relații mai apropiate și le apreciază mai mult, își schimbă prioritățile, își schimbă filosofia de viață sau se dezvoltă spiritual.
  • sensibilității estetice: tristețea poate reflecta o formă de rafinament în caracter, descrisă ca ”sensibilitatea de a fi atinși sau mișcați de viață și capacitatea de a simți tristețea și patosul ce emană din natura tranzitorie a lucrurilor.” Literatura, filmele, muzica cu nuanțe melancolice îi atrag pe oameni pentru că ele pot evoca adesea emoții pozitive – readuc în minte experiențe valoroase sau induc sentimente de conexiune.
  • împlinirii: tristețea ar putea fi o componentă vitală a unei vieți împlinite. ”Înflorirea” umană nu înseamnă numai trăirea unor emoții pozitive, ci trăirea unui întreg spectru de emoții. Existențialiștii spun că cine nu a cunoscut și suișurile și coborâșurile vieții nu a trăit pe deplin. Fericirea nu ar însemna nimic fără nefericire. În plus, chiar dacă cineva simte tristețe, este posibil să aibă meta-emoții pozitive în privința ei (ex. să aprecieze tristețea atunci când este mișcat de o formă de artă sau când comemorează pierderea cuiva).

 

Desigur, formele intense și prelungite de tristețe pot deveni problematice și pot duce la depresie - care poate fi văzută ca ”o formă eșuată de adaptare”. Dar, dincolo de aceste riscuri, pentru mulți oameni tristețea nu este un indicator al unei tulburări psihologice ci o trăire pe deplin potrivită, valoroasă, fără de care am fi ma puțin umani.

Referințe

Lomas, T. (2018). The quiet virtues of sadness: A selective theoretical and interpretative appreciation of its potential contribution to wellbeing. New Ideas in Psychology, 49, 18-26.

 


 

Depresia AMBILOR părinți afectează sănătatea copiilor.

Părinții sunt modele pentru copiii lor. Copiii îi observă, preiau din atitudinile și comportamentele lor și le internalizează. Învață de la ei cum să se poarte cu sine și cu ceilalți și cum să privească viața. În dorința de a-și ajuta copiii, părinții adesea li se dedică pe deplin și dorințele ori suferințele proprii rămân în plan secundar. Adesea însă, a-și ajuta copilul înseamnă a se ajuta pe ei înșiși. Dacă părinții se simt bine, copiii vor învăța de la ei să se simtă bine, dacă părinții se simt rău și copiii vor suferi.

Un studiu recent publicat în The Lancet Psychiatry a arătat că adolescenții ai căror tați au un istoric de depresie prezintă un risc ridicat de a dezvolta și ei depresie. Aceste date vin în completarea unor informații deja bine documentate: unul dintre cei mai mari factori de risc pentru dezvoltarea depresiei în adolescență este depresia maternă.

Înainte de publicarea acestui studiu, informațiile despre riscul ca un copil al cărui tata are depresie să dezvolte și el depresie în adolescență erau inconsistente. Adesea, depresia paternă trece neobservată și netratată (ex. tatăl se concentrează să ofere suport mamei și ignoră propriile simptome; bărbații sunt mai puțin predispuși să caute tratament). Astfel, autorii au investigat relația dintre depresia paternă și depresia copiilor lor în adolescență.

Au folosit date din două cohorte prospective:

  • 8565 de copii din Irlanda, au fost recrutați în studiu la 9 luni după naștere; au fost evaluați pentru depresie la vârsta de 13 ani; părinții au fost evaluați pentru depresie când copii aveau 9 ani și apoi la 13 ani.
  • 18818 copii din UK au recrutați la 9-11 luni după naștere; au fost evaluați pentru depresie la vârsta de 14 ani; părinții au fost evaluați pentru depresie când copiii lor aveau 7 ani și apoi la 14 ani.

Per total, 366 din 13838 de tați au avut rezultate pozitive la screening-ul pentru depresie.

Cercetătorii au făcut câteva descoperiri importante:

  • Simptomele depresive ale taților au fost puternic asociate cu simptomele depresive ale copiilor lor în adolescență.
  • Această asociere a fost independentă de, și nu a fost diferită în magnitudine de, asocierea dintre depresia maternă și simptomele depresive ale copiilor în adolescență: depresia paternă afectează copiii la fel de mult ca și depresia maternă.
  • Simptomele depresive ale părinților sunt asociate: dacă unul dintre părinți are depresie, crește riscul ca și celălalt părinte să dezvolte depresie.
  • Dacă ambii părinți au depresie, copilul prezintă un risc mai ridicat de a dezvolta depresie în adolescență, comparativ cu un copil care are un singur părinte cu depresie.
  • Nu au existat diferențe în magnitudinea riscului între tații biologici și tații adoptivi: deși influențele genetice sunt și ele importante, datele arată că transmisia intergenerațională a depresiei apare predominant prin mecanisme ce țin de mediu (ex. modelarea socială a stilurilor de gândire depresive, dificultățile pe care părinții cu depresie le au în relația părinte-copil).

Având în vedere că trei sferturi dintre adulții cu depresie raportează că problemele lor de sănătate mentală au început în adolescență și că incidența depresiei pare să crească semnificativ în jurul vârstei de 13 ani, intervențiile preventive ar trebui să țintească factorii de risc, începând din adolescența timpurie. Până acum, programele de prevenție a depresiei la adolescenți au implicat mai mult mamele. Însă, efectul depresiei paterne asupra copiilor nu este deloc neglijabil și implicarea taților în programe de prevenție este la fel de importantă.

Sănătatea mentală a ambilor părinți este definitorie pentru sănătatea mentală a copiilor lor.

Referințe

Lewis, G., Neary, M., Polek, E., Flouri, E., & Lewis, G. (2017). The association between paternal and adolescent depressive symptoms: evidence from two population-based cohorts. The Lancet Psychiatry, 4(12), 920-926.

 


 

Emoțiile în viața de zi cu zi

Viața noastră de zi cu zi este profund încărcată emoțional. De-a lungul anilor, un număr impresionant de cercetări au arătat că emoțiile, gândurile și acțiunile noastre sunt strâns legate între ele. În ciuda numărului mare de cercetări care au stabilit cauzele și consecințele emoțiilor în laborator, se cunosc surprinzător de puține lucruri despre cum trăim emoțiile în viața de zi cu zi: Câte ore pe zi ne simțim bucuroși, triști, temători sau dezgustați? Este recunoștința un antidot pentru tristețe? Ce emoție ne-ar ajuta să diminuăm o izbucnire de furie? Putem simți iubire și frică în același timp?

Trampe, Quoidbach și Taquet (2015) și-au propus o investigație a emoțiilor cum nu s-a mai făcut până acum, pe scară largă, pe eșantioane mari și diverse, folosind un instrument de măsurare precis, care să permită monitorizarea emoțiilor în timp real și găsirea unor răspunsuri de încredere referitoare la:

  1. Cât de frecvent trăim emoții în general?
  2. Specific, ce emoții trăim?
  3. Care sunt relațiile dintre aceste emoții? Este posibil ca unele să apară împreună, iar altele să apară rar sau să nu apară niciodată în tandem?

Cercetătorii au dezvoltat o aplicație pe telefon, cu ajutorul căreia au monitorizat emoțiile oamenilor în timp real. Participanților li s-a solicitat să răspundă unor chestionare scurte, prezentate aleatoriu în decursul unei zile, în care să indice dacă simțeau în acel moment una sau mai multe emoții pozitive sau negative, dintr-o listă predefinită de emoții sau dacă nu simțeau nicio emoție. Lista conținea nouă emoții pozitive (ex. amuzament, recunoștință, speranță, iubire, bucurie, mulțumire, mândrie) și nouă emoții negative (ex. anxietate, tristețe, dezgust, furie, vinovăție, frică, dispreț). Participanții puteau decide de câte ori pe zi să completeze chestionarele (minimum 1, maximum 12, iar dacă nu specificau nimic, le primeau de 4 ori pe zi). De fiecare dată, primeau o notificare prin care erau anunțați să-și evalueze starea emoțională. Au răspuns în total 11.572 de persoane, raportând 65.721 de emoții (majoritatea participanților au răspuns în mai multe zile).

S-au găsit câteva răspunsuri interesante privind frecvența emoțiilor și interacțiunile lor:

Viața oamenilor este profund emoțională. Participanții au trăit cel puțin o emoție în 90% din timp. Cea mai frecventă emoție pozitivă a fost bucuria (35% din timp), urmată de iubire (30% din timp) și satisfacție (27% din timp). Cea mai frecventă în topul emoțiilor negative a fost anxietatea (30% din timp), urmată de tristețe (29% din timp) și dezgust (11% din timp).

Oamenii au trăit emoții pozitive de 2.5 ori mai mai frecvent decât emoții negative (41% din timp vs 16% din timp), dar, de asemenea, au trăit emoții pozitive și negative simultan (33% din timp) - emoțiile mixte care au apărut cel mai frecvent împreună au fost anxietatea și iubirea.

Bărbații și femeile trăiesc la fel de frecvent emoții în viața de zi cu zi, dar bărbații au mai multe emoții pozitive (45.30%) decât femeile (38.96%). Femeile trăiesc mai multe emoții negative (16.83%) decât bărbații (14.02%). Și, ca o notă amuzantă, oamenii simt mai puține emoții negative și mai multe emoții pozitive în weekend, în special sâmbăta.

Analizând inter-conexiunile și co-ocurența dintre cele 18 emoții, autorii au identificat trei categorii de emoții:

  1. emoții care interacționează cu alte emoții, inclusiv cu unele cu valență opusă, pe care tind să le inhibe: de exemplu, bucuria și satisfacția apar adesea împreună cu mândria sau recunoștința, dar interacționează și cu tristețea, anxietatea, dezgustul sau furia, pe care le inhibă; Inversa este valabilă - tristețea, anxietatea, dezgustul și furia tind să apară împreună cu vinovăția sau frica și să inhibe bucuria și satisfacția.
  2. emoții care sunt puternic conectate cu alte câteva emoții, dar numai de aceeași valență: de exemplu, iubirea, recunoștința, mândria și venerația sunt puternic conectate cu alte emoții pozitive, dar nu inhibă emoțiile negative. Frica și vinovăția sunt interconectate, dar nu inhibă emoțiile pozitive.
  3. emoții distale, care rareori apar simultan cu alte emoții; ele sunt de regulă trăite în izolare: de exemplu, rușinea sau nemulțumirea par să fie trăite independent de alte emoții.


Ce implicații practice aduc aceste informații?

De exemplu, deși tristețea este trăită 30% din timp, la o simplă căutare pe Google Scholar autorii au găsit mai puțin de 3000 de articole. În schimb, frica este trăită în 5% din timp, dar au găsit peste 100 000 de studii. Prin urmare, datele despre frecvență pot ghida stabilirea priorităților în cercetarea emoțiilor.

Rezultatele despre interacțiunile dintre emoții sugerează că unele emoții pozitive (ex. bucuria și satisfacția) ar putea inhiba apariția unor emoții negative, în timp ce alte emoții pozitive (ex. speranța și recunoștința) nu par să aibă acest efect. Totuși, până acum mai multe intervenții au promovat dezvoltarea speranței și recunoștinței. Acest studiu sugerează că dezvoltarea unor intervenții care să faciliteze cultivarea emoțiilor pozitive cu rol protector (engl. buffer) împotriva emoțiilor negative ar putea fi o strategie mai eficientă.

Bibliografie

Trampe, D., Quoidbach, J., & Taquet, M. (2015). Emotions in everyday life. PloS one, 10(12), e0145450.

 


 

Importanța contactelor și activităților sociale pentru sănătatea mentală

Un proverb african spune că este nevoie de un sat ca să crești un copil. La fel stau lucrurile și când vine vorba despre sănătatea mentală – este nevoie de o comunitate pentru a trata tulburările mentale severe*.

Studiile arată că rețelele sociale** au un rol esențial în recuperarea unei persoane cu tulburare mentală severă. Din păcate, aceste persoane trăiesc cel mai adesea într-un cadru social restrâns comparativ cu populația generală, sunt singure sau izolate, ceea ce le limitează accesul la suportul social și la oportunitățile de recuperare.

Majoritatea cercetărilor despre rețelele sociale (în contextul recuperării sănătății mentale) au acordat atenție numărului de persoane cu care intră în contact cei cu tulburări mentale severe, definind suportul social doar prin relațiile sociale.

Într-un studiu recent, publicat în The British Journal of Psychiatry, Sweet și colegii săi (2017) extind conceptul de rețele sociale incluzând, pe lângă relațiile sociale, și locurile importante (ex. școala, locul de muncă, sala de sport, locuințele prietenilor, etc) și activitățile plăcute sau cu sens, ca dimensiuni cheie pentru recuperare. Oamenii se pot simți conectați cu aceste locuri și activități și le pot folosi pentru a-și spori starea de bine. În acest cadru extins, cercetătorii au explorat influența rețelelor sociale asupra stării de bine a persoanelor cu tulburări mentale severe.

Timp de 30 de luni au intervievat 150 de persoane cu tulburări mentale severe, în două centre din Anglia. Au colectat date despre oamenii cu care participanții interacționau des, precum și despre locurile pe care le frecventau și activitățile pe care le considerau plăcute sau cu sens. Pe baza lor, au construit hărți ale rețelelor sociale. Apoi au măsurat impactul acestor rețele sociale asupra stării de bine și a funcționării sociale.

Cercetătorii au identificat trei tipuri distincte de rețele sociale:

  1. Formale și sporadice (31.3%) – persoanele din acest grup au avut cele mai puține legături sociale, au petrecut mai mult timp acasă și au făcut puține activități plăcute sau cu sens; au avut nevoie cel mai des de ajutor specializat; au avut starea de bine cea mai scăzută.
  2. Familie și stabile (32%) – persoanele din acest grup aveau relații de familie și de prietenie apropiate și stabile; au petrecut mult timp acasă dar s-au implicat și în multe activități cu sens și au frecventat mai multe locuri din comunitate; au avut nevoie de mai puțin ajutor specializat; starea lor de bine a fost de nivel mediu.
  3. Diverse și active (36.7%) – dintre toți participanții, cei din acest grup au avut cele mai active și diverse legături sociale incluzând, pe lângă familia și prietenii apropiați, și interacțiuni cu vecinii, colegii și cunoștințele; și-au petrecut cel mai mult timp angajându-se în activități cu sens și frecventând diverse locuri din comunitate; aceștia au avut cea mai ridicată stare de bine și cea mai bună stare de sănătate.

Pe baza rezultatelor amintite, cercetătorii au concluzionat că aspectele sociale, adesea ignorate în tratamentul persoanelor cu tulburări mentale severe, precum relațiile sociale, locurile frecventate și activitățile cu sens, sunt esențiale pentru recuperare și pentru sporirea stării de bine.

Prin urmare, această abordare a recuperării sănătății mentale prin prisma rețelelor sociale, poate fi utilă pentru dezvoltarea unor intervenții care să vizeze identificarea conexiunilor sociale, locurilor și activităților centrale pentru starea de bine. De asemenea, ajută la identificarea slăbiciunilor din rețeaua socială a unui pacient și planificarea unei intervenții personalizate, centrată pe obiectivul social al pacientului.

* În categoria tulburărilor mentale severe intră depresia majoră, tulburarea bipolară, schizofrenia.
** Rețelele sociale se referă la legăturile sociale și relațiile care îi unesc pe oameni. În acest studiu autorii extind definiția, incluzând locurile importante și activitățile cu sens.

Bibliografie

Sweet, D., Byng, R., Webber, M., Enki, D. G., Porter, I., et al. (2016). Personal well-being networks, social capital and severe mental illness: exploratory study. The British Journal of Psychiatry, 1, 10.

 


 

Intervențiile psihologice digitale îmbunătățesc sănătatea mentală a angajaților

Anxietatea, depresia și stresul sunt cele mai comune probleme de sănătate mentală cu care se confruntă angajații la locul de muncă. Acestea sunt asociate cu performanță scăzută, absenteism și costuri pentru angajator.

O serie de date din literatură arată că aceste probleme pot fi prevenite și tratate prin intervenții psihologice aplicate în contextul muncii. Cu toate acestea, asimilarea programelor psihologice în contextul ocupațional este scăzută. O posibilă soluție pentru facilitarea accesului angajaților la programele psihologice de prevenție și tratament ar putea veni din sfera digitală.

În ultimii ani s-a înregistrat o proliferare a programelor psihologice digitale (programe livrate prin intermediul internetului sau tehnologiei mobile). Datele arată că acestea sunt eficace pentru tratamentul anxietății, depresiei și stresului în cazul adulților care le-au accesat în stilul clasic (cu suportul unui terapeut, în cabinete psihologice sau în clinici). Este neclar însă care este impactul programelor psihologice digitale când sunt accesate în contextul ocupațional.

O echipă de cercetători britanici a realizat prima analiză sistematică privind eficacitatea intervențiilor psihologice digitale în contextul locului de muncă. Obiectivul cercetătorilor a fost de a afla cât de eficace sunt intervențiile psihologice digitale pentru sporirea stării de bine a angajaților (țintind reducerea anxietății, depresiei și stresului) și creșterea eficacității muncii. De asemenea, au căutat să identifice caracteristicile intervențiilor asociate cu cel mai ridicat grad de angajament și aderență.

Intervențiile digitale studiate au fost construite pe baza terapiei cognitiv-comportamentale, meditației mindfulness, abordărilor din psihologia pozitivă sau terapiei prin acceptare și angajament. Intervențiile au durat între 4-13 săptămâni.

Rezultatele au arătat că intervențiile psihologice digitale accesate în contextul muncii au ajutat la reducerea semnificativă a stresului, anxietății și depresiei în cazul celor care au beneficiat de intervenție. De asemenea, aceștia au avut o performanță mai ridicată la locul de muncă, în comparație cu cei care nu au accesat aceste programe. Toate intervențiile, indiferent de abordarea terapeutică, au avut rezultate comparabile. De asemenea, rezultate sunt comparabile cu cele ale altor intervenții ocupaționale non-digitale atât pentru îmbunătățirea stării de bine cât și pentru sporirea performanței la locul de muncă.

Intervențiile cu cel mai ridicat grad de aderență și angajament au fost cele care: (1) au oferit ghidare, (2) au avut o durată mai scurtă de timp (6-7 săptămâni), (3) au folosit modalități secundare de livrare a intervenției pentru a crește angajamentul utilizatorilor (e-mail-uri, mesaje), (4) au folosit tehnologie persuasivă (reducerea comportamentelor complexe la sarcini simple, ghidarea utilizatorilor printr-o secvență predeterminată de acțiuni, auto-monitorizarea, oferirea de informații relevante pentru grupuri țintă).

Pe scurt, anxietatea, depresia și stresul pot fi prevenite sau tratate mai ușor dacă se intervine timpuriu. Intervențiile ocupaționale digitale oferă o soluție viabilă, adaptată unei societăți dinamice, pentru facilitarea accesului unui număr mare de oameni la programe psihologice de prevenție și tratament. Acest review oferă primele evidențe că intervențiile psihologice online au efecte pozitive asupra stării de bine a angajaților și asupra performanței lor la locul de muncă.

Bibliografie

Carolan, S., Harris, P. R., & Cavanagh, K. (2017). Improving employee well-being and effectiveness: systematic review and meta-analysis of web-based psychological interventions delivered in the workplace. Journal of medical Internet research, 19(7).

 


 

Abuzul în copilărie și depresia la vârsta adultă

Este bine cunoscut faptul că experiențele traumatizante* în copilărie sunt puternic asociate cu dezvoltarea depresiei clinice pe parcursul vieții. Însă, în ciuda riscului ridicat, nu toți copiii abuzați dezvoltă depresie mai târziu în viață.

Un grup de cercetători de la Universitatea Oxford a căutat să afle care sunt factorii ce determină aceste diferențe între copii și, mai specific, ce factori au potențialul de a fi schimbați (în cazul în care cresc riscul spre depresie) sau întăriți (dacă protejează împotriva depresiei) pentru a reduce probabilitatea instalării tulburării.

În urma unei analize sistematice a studiilor care au investigat relațiile dintre experiențele traumatizante în copilărie și dezvoltarea depresiei la vârsta adultă, publicate între 1984-2004, cercetătorii au identificat trei predictori modificabili** ai depresiei care ar putea crește vulnerabilitatea celor care au trecut prin experiențe traumatizante în copilărie de a dezvolta tulburarea. În schimb, modificarea acestor predictori ar putea avea un rol protector împotriva depresiei. Acești predictori sunt:

1. Relațiile interpersonale

Predictori ai depresiei: O serie de studii au arătat că adulții care au fost abuzați în copilărie au raportat percepția unui suport social semnificativ mai scăzut comparativ cu cei neabuzați, iar suportul social scăzut a fost asociat cu vulnerabilitate ridicată spre depresie. Aceasta ar putea sugera că cei abuzați întâmpină dificultăți în formarea relațiilor sociale care să le ofere suport și prin urmare sunt mai predispuși să dezvolte depresie. De asemenea, s-a arătat stilul de atașament nesecurizant este asociat cu depresia. Cei care au fost abuzați emoțional în copilărie formează stiluri de atașament nesecurizante și nu reușesc să-și formeze relații stabile și suportive, ceea ce îi predispune spre depresie.

Cum pot fi modificate: o serie de studii care au inclus copii instituționalizați au arătat că formarea relațiilor de atașament nu este condiționată biologic. În condiții optime, copiii instituționalizați care aveau un stil de atașament nesecurizant față de părinții biologici au reușit să dezvolte un stil de atașament securizant față de părinții adoptivi. Prin urmare, relațiile de atașament pot fi modificate și constituie o țintă clară de intervenție. Există deja o serie de intervenții bazate pe îmbunătățirea relațiilor (ex. Circle of security, Atachement Biobehavioral Catchup și Infant Parent Psyhotherapy) cu rezultate promițătoare. Aceste intervenții țintesc dezvoltarea unui stil de atașament securizant și îmbunătățirea interacțiunilor părinte-copil. [În România este disponibil "PROGRAMUL DE EDUCAȚIE PARENTALĂ CERCUL SIGURANȚEI" - oferit de Centrul CEICA, Cognitrom]

2. Vulnerabilitățile cognitive

Predictori ai depresiei: Distorsiunile și vulnerabilitățile cognitive cresc riscul pentru instalarea și recurența depresiei. Mai specific, rezultatele studiilor introduse de cercetători în această analiză sugerează că brooding-ul - componenta dezadaptativă a ruminației care se referă la comparațiile pasive ale situației curente cu un ideal dorit - și stilul cognitiv negativ ar putea fi predictori modificabili ai depresiei. Abuzul emoțional a fost asociat cu ruminația crescută iar ruminația a fost la rândul ei asociată cu depresia, îndicând că ruminația crește vulnerabilitatea spre depresie. În schimb reflecția (engl. reflective pondering) - componenta adaptativă a ruminației care implică concentrarea pe starea proprie, în încercarea de a găsi o soluție pentru ieșirea din depresie - nu a crescut vulnerabilitatea spre depresie.

Cum pot fi modificate: terapia cognitiv-comportamentală este una dintre principalele terapii folosite pentru tratamentul depresiei. Aceasta țintește modificarea stilurilor negative de gândire despre sine și lume, cu scopul de a îmbunătăți dispoziția. Evidențele din literatura psihologică susțin eficiența terapiei cognitiv comportamentale în cazul celor care au suferit forme multiple de abuz (fizic, sexual, emoțional), arătând că terapia reduce semnificativ depresia imediat după tratament și rezultatele se mențin pe termen lung.

3. Dificultățile comportamentale

Predictori ai depresiei: Cercetătorii au descoperit o asociere puternică între comportamentele de externalizare și depresie în cazul fetelor, dar nu și în cazul băieților, care au suferit abuz în copilărie.

Cum pot fi modificate: terapia cognitiv-comportamentală este și în acest caz intervenția potrivită, înregistrând efecte pozitive în tratamentul copiilor cu istoric de abuz care manifestă comportamente dificile.

În concluzie, autorii acestui review indică faptul că relațiile interpersonale, vulnerabilitățile cognitive și dificultățile comportamentale ar putea constitui predictori modificabili ai depresiei în cazul persoanelor care au suferit abuzuri în copilărie. Intervențiile terapeutice la nivelul acestor factori ar putea avea un rol protector și preventiv în instalarea depresie.

*Experiențele traumatizante în copilărie se referă la abuzul fizic, abuzul sexual, abuzul emoțional/psihologic sau neglijarea din partea unui părinte sau a unui îngrijitor, care rănește sau amenință un copil (până la 18 ani).

**Autorii studiului au definit ”predictorii modificabili” drept factorii care au potențialul de a fi schimbați prin modificarea stilului de viață sau utilizarea medicației psihiatrice.

Bibliografie

Braithwaite, E. C., O'connor, R. M., Degli-Esposti, M., Luke, N., & Bowes, L. (2017). Modifiable predictors of depression following childhood maltreatment: a systematic review and meta-analysis. Translational psychiatry, 7(7), e1162.

 


 

Îngrijorările ne fac doar rău sau ne fac și bine? Răspunsul: Ne quid nimis!

Ne quid nimis. (Nimic în exces. -- Horațiu, poet roman - 65-8 î.Hr.)

Îngrijorarea are o reputație negativă. Este binecunoscut rolul central pe care îl joacă în tulburările de anxietate dar și în alte probleme de sănătate. Putem recunoaște expresia îngrijorării în experiențele emoționale aversive însoțite de gânduri neplăcute, persistente și incontrolabile despre viitor. Dată fiind incertitudinea viitorului și lipsa noastră de control asupra lui, căutăm adesea să depistăm posibilele pericole și să construim anticipativ soluții: ne imaginăm tot felul de scenarii catastrofice cu privire la sănătate, relații, carieră, bani sau alte aspecte mai banale ale vieții noastre - adică ne îngrijorăm - și ne străduim să prevenim ”răul”. Îngrijorarea ne fură liniștea și prezentul. Nu mai apucăm să trăim ziua de astăzi pentru că suntem preocupați să ne păzim de ziua de mâine.

"Îngrijorarea nu este întotdeauna distructivă, nici zadarnică".

În contextul prezentat, ar putea fi dificil să ne imaginăm că îngrijorarea are vreun efect benefic. Însă, analizând studiile despre îngrijorare publicate în ultimele decenii, Sweeney și Dooley (2017) au descoperit că, în ciuda neajunsurilor sale, îngrijorarea poate aduce două categorii importante de beneficii:

  1. Îngrijorarea ne motivează spre acțiune
    • Îngrijorarea despre o anumită situație poate fi un indicator că acea situație este importantă și că ar fi bine să acționăm pentru a preveni un rezultat nedorit. De exemplu, cei care se tem de cancer vor apela mai des la comportamente de prevenție: folosesc protecție solară, își examinează corpul sau fac mai multe controale medicale comparativ cu cei care nu se îngrijorează.
    • Îngrijorarea nu ne lasă să uităm sau să ignorăm problemele care ne-ar putea costa și ne impulsionează să acționăm pentru a le rezolva. Gândurile persistente și repetitive au rolul de a ne menține motivați spre acțiune. De exemplu, cei care se tem de accidentele de mașină nu vor uita să-și pună centura de siguranță.
    • Îngrijorarea este un sentiment neplăcut, prin urmare, când ne îngrijorăm suntem mai motivați să căutăm soluții și să acționăm asupra situațiilor pe care le putem controla pentru a diminua disconfortul. De exemplu, dacă ne căutăm un job și ne îngrijorăm pentru interviu, am putea fi mai motivați să ne pregătim suplimentar, să căutăm și alte joburi ca să avem un plan de siguranță și aceste eforturi ne-ar putea diminua îngrijorarea legată de interviu. Facem tot ce este posibil să ne maximizăm rezultatele și astfel intensitatea îngrijorării scade.
    • ! Chiar și în situațiile în care soarta e deja hotărâtă și prevenirea rezultatului nedorit nu mai e posibilă, îngrijorarea poate fi benefică. De exemplu, îngrijorarea în timp ce așteptăm rezultatele incerte și incontrolabile ale unui examen pe care tocmai l-am dat, sau rezultatele unei analize medicale, ne poate motiva să ne pregătim un răspuns adaptativ și să reacționăm mai promt decât cei care nu se îngrijorează, în caz că primim vești rele. Facem tot ce este posibil să minimizăm efectele rezultatelor nedorite și astfel intensitatea îngrijorării scade.
  2. Îngrijorarea are un rol de protector (engl. buffer) emoțional
    • Trăim și interpretăm emoțiile prin lentilele experiențelor emoționale anterioare. Pornind de la teoria contrastului afectiv care spune că "plăcerea unui experiențe agreabile este intensificată dacă aceasta este precedată de o experiență neplăcută și invers, neplăcerea unei experiențe dezagreabile poate fi intensificată prin contrast cu o stare afectivă anterioară plăcută" autorii argumentează că îngrijorarea ne poate aduce beneficii emoționale pentru că, fiind atât de neplăcută, sporește, prin contrast, efectul altor emoții mai plăcute. Cu alte cuvinte, dacă îngrijorările noastre cu privire la un anumit eveniment sunt foarte intense și neplăcute, emoțiile pe care le resimțim când vedem că evenimentele de care ne temem nu se întâmplă sunt mai plăcute. De exemplu, trăiesc mai intens bucuria unei note de 5 dacă m-am temut anterior că voi pica examenul.
    • Așadar, îngrijorarea poate servi ca un amortizor emoțional prin faptul că oferă un contrast dezirabil reacțiilor afective de mai târziu. Dacă ne îngrijorează posibilitatea unui eveniment nedorit, vom primi o recompensă emoțională sub forma euforiei și a ușurării dacă primim o veste bună în schimbul celei rele așteptate sau sub forma unei dezamăgiri mai mici dacă primim vestea rea așteptată.

Autorii atrag atenția că îngrijorarea moderată aduce beneficii însă "îngrijorarea excesivă este fără îndoială dăunătoare sănătății și stării de bine și, uneori, aceste consecințe negative depășesc beneficiile acesteia". Totuși, este mai bine să ne îngrijorăm cu măsură, decât să nu ne îngrijorăm deloc - îngrijorarea favorizează planificarea și acțiunile preventive care pot fi benefice.

De reținut:

  • îngrijorarea excesivă este dăunătoare, favorizând patologia;
  • îngrijorarea moderată ne motivează să acționăm preventiv, să planificăm activități viitoare și ne îmbunătățește experiențele emoționale;

Bibliografie

Sweeny, K., & Dooley, M. D. (2017). The surprising upsides of worry. Social and Personality Psychology Compass, 11(4).

 


 

Bullying-ul în copilărie și sănătatea mentală la maturitate

De ce se tem copiii? De întuneric, de străini, de monștrii de sub pat. Sunt frici trecătoare, cărora, pe măsură ce copiii cresc, le pot lua locul tot felul de temeri legate de înălțimi, de anumite animale, de modul în care îi judecă ceilalți și fricile copilăriei rămân cel mult o amintire amuzantă. Există însă și o altă categorie de frici, care lasă urme și efectele lor psihologice se resimt chiar și la mulți ani distanță - copiii se tem de alți copii care aucomportamente agresive față de ei.

Această formă de agresivitatecomportament ostil, destructiv al unei persoane care se poate manifesta la nivel verbal sau fizic, numită bullying, este una dintre cele mai comune expresii ale violenței printre copii și adolescenți. Asociația Americană de Psihologie (APA) definește bullying-ul drept o "formă de comportament agresiv, nedorit, în care o persoană, sau un grup, cauzează în mod intenționat și repetat disconfort unei alte persoane care nu se poate apăra singură cu ușurință." Spre deosebire de un conflict obișnuit în care cei implicați luptă cu "arme" similare, bullying-ul:

  • Implică percepția unui dezechilibru de putere fizică sau socială între copii.
  • Este intenționat. Copiii care agresează își folosesc forța fizică, popularitatea, accesul la informații pentru a-i controla și răni pe alții în mod deliberat.
  • Comportamentul se repetă, săptămâni, luni sau ani în șir.

Aproape orice copil poate deveni ținta bullying-ului. Riscul nu este însă egal pentru toți. Copiii pot fi judecați pentru culoarea pielii, statutul social, apartenența religioasă, orientarea sexuală, o posibilă dizabilitate și pentru multe alte motive. Trăsătura care îi face diferiți poate fi trăsătura care îi face vulnerabili. Într-o analiză sistematică a literaturii psihologice privind factorii de risc pentru bullying, Menesini și Salmivalli (2017) au subliniat că, pe lângă motivele "clasice" de discriminare, copiii care sunt anxioși, depresivi, au stimă de sine scăzută sau care au dificultăți de relaționare cu alți copii prezintă un risc mai ridicat de a deveni ținta bullying-ului. La polul opus, sunt mai predispuși spre comportamente agresive copiii neglijați sau abuzați de părinți, cei care au învățat să valorizeze violența sau care au învățat că pot obține ceva prin acest comportament, cei care se simt vulnerabili și lipsiți de apărare.

Copiii care devin ținta bullying-ului pot primi mesaje denigratoare, vulgare, răutăcioase, poate fi urmăriți și amenințați în mod repetat, le poate fi știrbită reputația și își pot pierde din această pricină prietenii. Când nevoia de interacțiune socială le este negată violent, copiii agresați se simt singuri, neajutorați, se izolează și își pierd încrederea în ei. Datele arată că până la 60% dintre copiii care trec prin experiența bullying-ului nu solicită nimănui ajutorul, fie pentru că se simt umiliți și se tem că ceilalți îi vor percepe ca fiind slabi, fie se tem că nu vor fi înțeleși sau că vor fi pedepsiți.

Așadar, bullying-ul nu este doar un "ritual inofensiv de trecere" al copilăriei. Cei care trec prin această experiență în copilărie îi resimt efectele la nivelul sănătății mentale (și nu numai) la mulți ani distanță. Consecințele asupra sănătății mentale sunt multiple și serioase.

În primul studiu longitudinal care a investigat efectele bullying-ului asupra sănătății mentale, Copeland și colegii săi (2013) au urmărit 1420 de copii de la vârsta de 9 ani până la 26 de ani. Aceștia au comparat între ei copii care: (1) nu au fost implicați niciodată în comportamente de bullying, (2) au fost ținta bullying-ului, (3) au exercitat comportamentele agresive sau (4) au fost și victime și agresori. Au descoperit că, în comparație cu cei care nu au fost niciodată implicați în comportamente de bullying, copiii agresați au fost de 4 ori mai predispuși să dezvolte tulburare de anxietate generalizată, fobie socialăteamă puternică şi persistentă pe care o simţiţi în prezenţa altor persoane, teama de a nu fi pus în situaţii umilitoare şi jenante sau de a nu fi observat, evaluat, judecat, criticat, tulburare de panică cu agorafobieapariţia repetată a atacurilor de panică în locuri sau situaţii din care scăparea poate fi jenantă sau dificilă sau în care persoana nu poate primi ajutor sau depresie la vârsta adultă.

Rezultatele au fost chiar mai dramatice pentru copiii care îndeplineau ambele roluri – victimă-agresor, care, în comparație cu cei neimplicați în comportamente de bullying, au fost de 14 ori mai predispuși să dezvolte tulburare de panică, de 5 ori mai predispuși pentru depresie și aveau un risc spre ideație și comportamente suicidare de 10 ori mai ridicat. Acești copii sunt singuratici, impulsivi și atunci când sunt agresați răspund la rândul lor agresiv.

De asemenea, cel mai amplu studiu privind efectele bullying-ului în copilărie asupra sănătății mentale la maturitate a confirmat aceste rezultate. Sourander și colegii săi (2016) au urmărit 5000 de copii, din primii ani de școală și până la vârsta de 29 de ani, rezultatele lor confirmând că expunerea frecventă la comportamente de bullying în copilărie este asociată cu tulburări serioase de anxietate, depresie, și abuz de substanțe la vârsta adultă.

Analizând rezultatele unor studii la care au participat peste 5000 de copii din USA și UK, Lereya și colegii săi (2015) au făcut o descoperire neașteptată și anume că bullying-ul exercitat de covârstnici ar putea fi chiar mai detrimental pentru sănătatea mentală mai târziu în viață decât comportamentele violente exercitate de părinți (neglijare, abuz fizic, abuz sexual). Copiii supuși comportamentelor agresive venite din partea altor copii au fost de 1.6-4 ori mai predispuși să dezvolte probleme de sănătate mentală severe (depresie, tulburări de anxietate, comportamente suicidare) comparativ cu cei abuzați de părinți.

De asemenea, cercetătorii au arătat că adulții care au fost ținta comportamentelor de bullying în copilărie pot manifesta la maturitate simptome debilitante asemănătoare stresului posttraumatic.

Prin urmare, este important de reținut că:

  • Bullying-ul în copilărie nu este doar "ritual de trecere" inofensiv și nu poate fi neglijat. Este o formă de stres social cronic, sever, care are efecte psihologice negative foarte serioase mulți ani mai târziu.
  • Copiii care agresează și cei care sunt ținta comportamentelor agresive prezintă un risc ridicat de a dezvolta tulburări severe de anxietate, depresie, abuz de substanțe sau comportamente suicidare la vârsta adultă.

Bibliografie

Cantone, E., Piras, A. P., Vellante, M., Preti, A., Daníelsdóttir, S., D’Aloja, E., ... & Bhugra, D. (2015). Interventions on bullying and cyberbullying in schools: A systematic review. Clinical Practice & Epidemiology in Mental Health, 11(1), 58-76.

Copeland, W. E., Wolke, D., Angold, A., & Costello, E. J. (2013). Adult psychiatric outcomes of bullying and being bullied by peers in childhood and adolescence. JAMA Psychiatry, 70(4), 419-426.

Sourander, A., Gyllenberg, D., Klomek, A. B., Sillanmäki, L., Ilola, A. M., & Kumpulainen, K. (2016). Association of bullying behavior at 8 years of age and use of specialized services for psychiatric disorders by 29 years of age. JAMA Psychiatry, 73(2), 159-165.

Lereya, S. T., Copeland, W. E., Costello, E. J., & Wolke, D. (2015). Adult mental health consequences of peer bullying and maltreatment in childhood: two cohorts in two countries. The Lancet Psychiatry, 2(6), 524-531.

 


 

Efectele anxietății sociale asupra relațiilor de cuplu

Anxietatea socială a fost îndelung studiată în contextul interacțiunilor sociale cu persoane cunoscute dar nu foarte apropiate, cu străinii sau persoane cu autoritate. Se cunosc însă mai puține lucruri despre calitatea relațiilor romantice ale persoanelor cu anxietate socială și despre posibilele particularități ale acestor interacțiuni.

Temerile de a fi evaluați negativ, criticați, respinși stau la baza anxietății sociale. Cei cu anxietate socială scanează mediul constant căutând indicii ale evaluării negative din partea celorlalți și sunt mai predispuși să interpreteze comentariile acestora ca fiind critice la adresa lor, ceea ce le confirmă temerile legate de respingere.

Cum afectează aceste temeri formarea și menținerea relațiilor de cuplu? Mai multe studii care au analizat relațiile de cuplu ale persoanelor cu anxietate socială au dezvăluit câteva lucruri interesante cu privire la critică, teama de respingere și percepția suportului din partea partenerului:

Porter, Chambless, & Keefe, 2017 au fost interesați să afle ce rol joacă teama de a fi evaluaț negativ (mai specific, critica percepută și supărarea datorată criticii din partea partenerului) în relațiile de cuplu ale persoanelor cu anxietate socială. Cercetătorii și-au propus să afle: (1) În ce măsură persoanele cu simptome mai ridicate de anxietate socială își percep partenerul ca fiind mai critic comparativ cu cei cu simptome reduse de anxietate socială? (2) Este posibil ca persoanele cu mai multe simptome de anxietate socială să fie ele însele mai critice față de partenerul de cuplu decât persoanele fără anxietate socială? (3) Care este legătura dintre critică, satisfacția cu relația și destrămarea unei relații?

343 de cupluri, cu vârste cuprinse între 18-23, au completat chestionare privind simptomele de anxietate socială, critica percepută sau exprimată, supărarea cauzată de critică, satisfacția cu relația, percepția intimității (emoționale, sociale, intelectuale, sexuale) în relație. Apoi, un an mai târziu cuplurile au raportat dacă mai erau încă în relație sau nu.

  • Contrar așteptărilor, cercetătorii au descoperit că persoanele cu mai multe simptome de anxietate socială nu-și percep partenerul de cuplu ca fiind mai critic la adresa sa decât persoanele cu simptome reduse de anxietate socială. Cercetătorii cred că, deși cei cu anxietate socială tind să fie mai vigilenți la semnele de pericol și sunt mai predispuși să interpreteze negativ comportamentele ambigue din partea cunoștințelor sau a persoanelor cu autoritate, aceștia ar putea reacționa diferit în relația de cuplu, pentru că aceasta le oferă un context unic în care se pot relaxa, pot avea încredere și, prin urmare, nu mai sunt atât de vigilenți să identifice pericolele.
  • Totuși, cei cu anxietate socială sunt mai deranjați/supărați de critica partenerului decât cei fără anxietate socială. Interesant este că bărbații cu anxietate socială își percep partenerele ca fiind mai critice (decât invers), în schimb femeile cu anxietate socială sunt mai deranjate/supărate de criticile partenerului.
  • Persoanele cu mai multe simptome de anxietate socială sunt mai critice cu partenerii lor comparativ cu cele cu simptome reduse. Criticarea partenerului ar putea fi o expresie a nivelului ridicat de afectivitate negativă al persoanelor cu anxietate socială.
  • Criticile (percepute sau exprimate) nu au prezis destrămarea relației, la un an după începerea studiului. Cercetătorii cred că acest rezultat se datorează faptului că cei implicați în studiu erau în stadiul incipient al relațiilor și nu locuiau împreună. Alte studii au arătat asocieri între critică și satisfacția scăzută cu relația, iar satisfacția scăzută cu relația este un predictor pentru destrămarea acesteia.

Totodată, Porter & Chambless (2017) au examinat cât de mult suport cred că primesc și oferă persoanele cu anxietate socială într-o relație de cuplu. Aceeași participanți de mai sus au completat câteva măsurători privind nivelul anxietății sociale și suportul social primit și oferit. A reieșit că:

  • Cei cu anxietate socială mai ridicată cred că primesc mai puțin suport social de la parteneri în comparație cu cei mai puțin anxioși, care se simt sprijiniți suficient. Și partenerii celor cu anxietate socială ridicată cred că le oferă acestora mai puțin suport (o explicație ar fi că cei cu anxietate socială se simt inconfortabil să primească ajutorul și le semnalează asta partenerilor prin comportamentul lor). Aceste rezultate nu au fost însă confirmate de observatori externi.
  • Nivelul mai ridicat de anxietate socială al bărbaților, dar nu și al femeilor, prezice rate mai ridicate de despărțile la un an după începerea studiului.

Într-un alt studiu, Afram & Kashdan (2015) au investigat cum reacționează persoanele cu un nivel mai ridicat de anxietate socială atunci când apare riscul de a fi respinși de către partenerul de cuplu. 51 de cupluri au participat la o sarcină experimentală de laborator în care, după completarea unui set de chestionare, unuia dintre dintre parteneri i s-a indus ideea că celălalt partener a spus lucruri excesiv de negative despre el/ea. Partenerii au fost plasați în camere separate și li s-a spus că vor completa, în același timp, mai multe formulare identice. După câteva probe, unul dintre ei a primit sarcina de a enumera caracteristicile negative ale partenerului, iar celălalt a primit sarcina neutră de a enumera cât mai multe obiecte din locuința sa. Cel care enumera obiectele din locuință a avut nevoie de mai mult timp pentru completare sarcinii ceea ce l-a lăsat pe celălalt să creadă că partenerul său petrece foarte mult timp enumerându-i aspectele negative. După terminarea sarcinii au completat din nou câteva chestionare care măsurau nivelul de anxietate socială, sensibilitatea la respingere și încrederea în partener. A reieșit că:

  • Cei cu un nivel mai ridicat de anxietate socială au resimțit o îngrijorare mai mare privind respingerea din partea partenerului.
  • Cei cu un nivel mai ridicat de anxietate socială au răspuns la respingere prin devalorizarea partenerului. Acest comportament de coping îi ajută să minimalizeze impactul respingerii. Pe de altă parte, atunci când amenințarea cu respingerea este absentă, cei cu anxietate socială tind să își evalueze partenerii într-o manieră pozitivă.

În concluzie, persoanele cu anxietate socială sunt mai predispuse să întâmpine dificultăți chiar și în relațiile lor cele mai personale: nu se simt susținuți îndeajuns de către partener, critica îi supără și pot deveni ei înșiși critici la adresa partenerului, devin defensivi când se simt respinși și, prin urmare scade satisfacția cu relația și riscul de destrămare a relațiilor crește.

Bibliografie

Afram, A., & Kashdan, T. B. (2015). Coping with rejection concerns in romantic relationships: An experimental investigation of social anxiety and risk regulation. Journal of Contextual Behavioral Science, 4(3), 151-156.

Porter, E., & Chambless, D. L. (2017). Social anxiety and social support in romantic relationships. Behavior Therapy, 48(3), 335-348.

Porter, E., Chambless, D. L., & Keefe, J. R. (2017). Criticism in the romantic relationships of individuals with social anxiety. Behavior Therapy, 48(4), 517-532.

 


 

Formarea relațiilor interpersonale în tulburarea de anxietate socială: rolul emoțiilor pozitive și al anxietății

Persoanele care suferă de anxietate socială întâmpină adesea dificultăți serioase în formarea și menținerea relațiilor interpersonale: formarea unor prietenii, consolidarea unei relații de cuplu sau comunicarea la locul de muncă pot fi pline de provocări. Teama de a nu fi judecați de ceilalți, standardele exagerate autoimpuse privitoare la interacțiunile cu aceștia și autodevalorizarea constituie "zgomotul de fond" al fiecărei interacțiuni.

Percepția unei legături sociale și motivația de a se angaja în interacțiuni sociale viitoare cu o anumită persoană sunt factori importanți pentru formarea unei noi relații sociale. Aceștia ar putea fi influențați de anxietatea și emoțiile pozitive trăite în decursul unei interacțiuni.

Datele din literatura psihologică arată că anxietatea și emoțiile pozitive îndeplinesc funcții importante în formarea/deteriorarea relațiilor sociale.

  • În cazul persoanelor cu anxietate socială, frica de evaluare negativă și respingere declanșează anxietatea. Anxietatea alimentează comportamentele de evitarecomportamente ce au funcţia de a preîntâmpina o situaţie periculoasă, nedorită sau ameninţătoare posibilă, viitoare care, la rândul lor, limitează oportunitățile de interacțiune și inhibă capacitatea de a se conecta cu ceilalți în timpul unei întâlniri. Cu alte cuvinte, anxietatea ridicată scurtcircuitează procesele de dezvoltare a prieteniei. Prin urmare, ar fi de aștepat ca reducerea anxietății să faciliteze formarea relațiilor interpersonale.
  • Date din studiile despre dezvoltarea relațiilor, realizate pe oameni din afara ariei clinice, au arătat că experiențele emoționale pozitive cresc dorința unei persoane de a se angaja în activități sociale, încurajează comportamentul de explorare și formare a unor relații noi și cresc sentimentul de conexiune cu alții. Persoanele cu anxietate socială însă trăiesc emoții negative ridicate și, în plus, au foarte puține emoții pozitive în interacțiunile sociale. Emoțiile pozitive scăzute care acompaniază anxietatea socială ar putea interfera cu dezvoltarea sentimentului de conexiune cu ceilalți și ar putea descrește motivația persoanei cu anxietate socială de a căuta interacțiuni viitoare. Prin urmare, ar fi de aștepat ca sporirea emoțiilor pozitive să faciliteze formarea relațiilor interpersonale.

Pornind de la aceste date Taylor, Pearlstein, & Stein (2017) și-au propus să afle:

  1. Cum se schimbă starea afectivă (emoțiile pozitive și anxietatea) în procesul de formare a unei relații și dacă aceste schimbări influențează dezvoltarea ulterioară a sentimentului de conexiune cu partenerul de conversație în cazul persoanelor cu anxietate socială?
  2. În ce măsură schimbările în starea afectivă (emoțiile pozitive și anxietatea) în decursul unei sarcini de formare a unei relații prezic dorința participantului de a-și angaja partenerul de conversație în activități sociale viitoare?
  3. În ce măsură schimbările la nivelul emoțiilor pozitive și anxietății contează pentru sporirea sentimentului de conexiune și a motivației de abordare viitoare?

Astfel, 56 de persoane care îndeplineau criteriile clinice de diagnostic pentru tulburarea de anxietate social au participat la o sarcină de laborator, validată anterior, care presupunea formarea unei relații sociale (cu un asistent de cercetare).

Pentru a se cunoaște mai bine, participanții și asistentul au răspuns pe rând unui set de șase întrebări, construite astfel încât conținutul emoțional solicitat să crească gradual. Pe parcursul desfășurării sarcinii cercetătorii au măsurat: (1) emoțiile pozitive (plăcerea), (2) anxietatea, (3) sentimentul de conexiune cu celălalt și (4) motivația de interacțiune viitoare cu partenerul de conversație.

În urma experimentului a reieșit că:

  • Starea afectivă a persoanelor cu anxietate socială s-a schimbat în decursul conversației: au resimțit mai multe emoții pozitive (plăcere) iar anxietatea a scăzut.
  • Pe măsura ce interacțiunea a progresat participanții au raportat un sentiment tot mai ridicat de conexiune cu partenerul de conversație. Creșterea emoțiilor pozitive și descreșterea anxietății au prezis creșteri ulterioare ale sentimentului de conexiune.
  • Persoanele cu fobie socială care au resimțit o creștere a plăcerii în decursul interacțiunii și la finalul conversației au arătat o motivație ridicată de a-și angaja partenerul de conversație în interacțuni sociale viitoare.
  • Creșterea emoțiilor pozitive a avut o influență mai puternică decât descreșterea anxietății asupra creșterii ulterioare a sentimentului de conexiune precum și a motivației de a-și implica partenerul în activități sociale viitoare.

Așadar, unul dintre cele mai supărătoare efecte ale anxietății sociale este afectarea relațiilor interpersonale. Descoperirile din acest studiu sugerează că, pe lângă intervențiile centrate pe reducerea anxietății, intervențiile care încurajează creșterea emoțiilor pozitive sunt fundamentale pentru formarea relațiilor interpersonale în cazul persoanelor cu tulburare de anxietate socială.

Bibliografie

Taylor, C. T., Pearlstein, S. L., & Stein, M. B. (2017). The affective tie that binds: Examining the contribution of positive emotions and anxiety to relationship formation in social anxiety disorder. Journal of Anxiety Disorders, 49, 21-30.

 


 

Prevenția anxietății și depresiei prin modificarea îngrijorării excesive și a ruminației

Cu toții știm că este mai ușor să previi îmbolnăvirea decât să tratezi boala. Practicile din sfera sănătății țintesc, pentru viitorul nu foarte îndepărtat, trecerea de la tratarea bolilor înspre predicția și detectarea cât mai timpurie a simptomelor și stoparea evoluției lor pentru a preveni instalarea bolii. Într-o societate ideală, focusul va fi orientat înspre sporirea sănătății și a longevității.

În sfera sănătății mentale multă vreme a fost prioritară dezvoltarea unor tratamente pentru tulburările deja instalate, însă în ultimii ani tot mai mulți cercetători au argumentată necesitatea unor programe eficiente de prevenție a tulburărilor mentale, care să mai reducă din povara și distresul resimție de către cei afectați. Este bine cunoscut faptul că tulburările de anxietate și depresie sunt printre cele mai frecvente probleme de sănătate mentală. Cei afectați resimt un distres semnificativ iar calitatea vieții lor se deteriorează adesea destul de mult.

Cercetările de până acum referitoare la programele preventive pentru anxietate și depresie au arătat că atunci când intervențiile au fost focalizate (au identificat factori de risc modificabili și au intervenit țintit pentru schimbarea lor) și selective (au fost oferite persoanelor aflate la risc pentru psihopatologie) s-au obținut rezultate mult mai bune decât în cazul intervențiilor preventive generale (programe generale de terapie; de ex. CBTterapie cognitiv-comportamentală (cognitive-behavioral therapy)) și universale (oferite tuturor, fără pre-selecția celor cu risc mai ridicat). Pornind de la aceste date, Topper et al. (2017) și-au propus să dezvolte un program de prevenție a depresiei și a tulburării de anxietate generalizată pentru tinerii cu nivele ridicate de ruminație și îngrijorare. Aceștia au argumentat că ruminația și îngrijorarea constituie un factor de risc modificabil - pe care ei l-au numit gânduri negative repetitive, care este prezent și în anxietate și în depresie.

Autorii au selectat 251 de elevi de liceu și studenți (15-22 ani), care prezentau niveluri ridicate de gânduri negative repetitive (îngrijorare și ruminație), pentru a participa la studiu. Unii dintre ei au primit 6 ședințe de intervenție de grup, alții au primit 6 ședințe din aceeași intervenție dar livrată prin intermediul internetului iar alții au fost puși pe o listă de așteptare, urmând să primească tratament după încheierea studiului. Rezultatele au fost măsurate imediat după intervenție și apoi după 3 și după 12 luni.

Intervenția preventivă a constat într-o formă modificată a Terapiei Cognitiv-Comportamentale Focusată pe Ruminație - un tratament folosit cu succes pentru ameliorarea îngrijorărilor, ruminației, simptomelor depresive și pentru prevenție la pacienții cu simptome depresive reziduale (Watkins et al., 2011). Tratamentul a vizat:

  • identificarea gândurilor negative repetitive, antecedentele și funcțiile lor;
  • înlocuirea sau întreruperea acestui pattern de gândire, folosind strategii care promovează un stil de gândire alternativ funcțional, mai specific și mai focalizat și o abordare comportamentală adecvată.

În urma ambelor versiuni ale intervenției preventive (de grup sau pe internet) participanții au raportat o reducere semnificativă a gândurilor negative repetitive (îngrijorare și ruminație) dar și ameliorări semnificative ale simptomelor de anxietate generalizată și ale simptomelor de depresie în comparație cu participanții aflați pe lista de așteptare, care nu au raportat nicio ameliorare; efectele s-au menținut la 3 și 12 luni după tratament; totodată, prevalența depresiei la un an după tratament a fost semnificativ mai scăzută în cazul celor care au beneficiat de intervenție comparativ cu cei aflați pe lista de așteptare.

Rezumând, intervențiile preventive ce vizează în mod focalizat reducerea îngrijorării și a ruminației excesive par să fie eficiente pentru prevenția anxietății generalizate și a depresiei în cazul adolescenților și adulților tineri. Intervenția preventivă a ajutat la:

  • reducerea semnificativă a nivelurilor excesive de îngrijorare și ruminație;
  • ameliorarea semnificativă a simptomelor de anxietate și depresie;
  • scăderea prevalenței anxietății și depresiei un an mai târziu;

Bibliografie

Topper, M., Emmelkamp, P. M., Watkins, E., & Ehring, T. (2017). Prevention of anxiety disorders and depression by targeting excessive worry and rumination in adolescents and young adults: A randomized controlled trial. Behaviour Research and Therapy, 90, 123-136.

Watkins, E. R., Mullan, E., Wingrove, J., Rimes, K., Steiner, H., Bathurst, N., ... & Scott, J. (2011). Rumination-focused cognitive-behavioural therapy for residual depression: phase II randomised controlled trial. The British Journal of Psychiatry, 199(4), 317-322.

 

 


 

Stresul și anxietatea au efecte negative asupra creierului

Teama și stresul fac parte din viața de zi cu zi și nu prezintă o problemă pentru sănătate atunci când stările sunt moderate sau episodice, cum ar fi, de exemplu, în situația unui interviu sau examen. Însă atunci când aceste reacții devin acute și frecvente, ele pot avea un impact semnificativ asupra activităților zilnice din diferite arii de viață, precum școală, serviciu sau relațiile cu ceilalți. Anxietatea cronică și stresul cronic sunt stări patologice, cauzate de activarea prelungită a răspunsului fiziologic normal la stres, care poartă efecte negative binecunoscute asupra sistemului imunitar, metabolic și cardiovascularcare ţine de inimă şi vasele de sânge. Cercetările recente relevă faptul că stresul și anxietatea cresc nu doar riscul de a dezvolta alte tulburări mentale, cum ar fi depresia, dar pot duce de asemenea și la tulburări neurodegenerative, precum boala Alzheimer.

Riscul este dat de apariția unor modificări structurale și funcționale în mai multe regiuni ale creierului în urma episoadelor intense, repetate sau prelungite de distres. Printre zonele cele mai afectate se eviențiază hipocampul, amigdala și cortexul prefrontal. Aceste regiuni sunt implicate în mod direct în trăirea și exprimarea emoțiilor, precum și în reglarea lor, motiv pentru care disfuncțiile produse aici contribuie la declanșarea și menținerea multor forme de psihopatologie. Pe termen lung, modificările biochimice asociate cu expunerea prelungită a creierului la stres și anxietate perturbă metabolismul celulelor nervoase și alte mecanisme esențiale pentru dezvoltarea, comunicarea și supraviețuirea neuronilor.

Rezultatele cercetărilor sunt totuși optimiste. Creierul, prin natura sa, este un organ foarte plastic, care se poate adapta mereu la mediu. De fapt, tocmai datorită acestei proprietăți se produc modificările neuronale asociate cu stresul și anxietatea: creierul se adaptează la un mediu vitreg. Modificările produse pot fi reversibile, cu condiția ca mediul în care funcționează individul să se schimbe, precum și strategiile prin care individul interacționează cu mediul. Din acest motiv, nu putem subestima importanța programelor de prevenție și intervenție psihologică pentru stres și anxietate – nu este vorba de schimbarea unor simple obiceiuri mentale și comportamentale, ci de corectarea și întărirea unor circuite cerebrale responsabile de echilibrul emoțional și starea de sănătate.

Pentru menținerea sănătății creierului în fața stresului și anxietății, există un consens larg în comunitatea științifică că exercițiul fizic regulat are un efect benefic remarcabil. Recent, s-a arătat că execițiul fizic favorizează sinteza în creier a unor substanțe trofice implicate în dezvoltarea, protejarea și repararea circuitelor nervoase (i.e. BDNF). Alte beneficii sunt sinteza sporită a mai multor neurotransmițători care reglează activitatea circuitelor cerebrale implicate în plăcere, reducerea durerii, inducerea relaxării și diminuarea anxietății/depresiei (ex. endorfineneurotransmiţător implicat în reducerea durerii, sentimente de plăcere şi mulţimire personală, serotoninăneurotransmiţător implicat în starea afectivă, somn, apetit alimentar comportament impulsiv şi agresiv, a cărui deficit este asociat cu existenţa depresiei și dopaminăneurotransmiţător asociat cu controlul mişcărilor corporale, atenţiei, învăţării şi a sentimentului de plăcere).

În concluzie, fie că este vorba de traversarea unei perioade dificile sau de confruntarea cu o problemă de durată, efectele stresului și anxietății nu trebuie neglijate, pentru că poartă consecințe directe asupra creierului și a stării generale de sănătate. Reducerea și controlul simptomelor sunt posibile prin dobândirea unor strategii de relaxare mentală și fiziologică, reorganizarea mediului, schimbarea modului de gândire în raport cu problemele întâmpinate și alte intervenții psihologice, calibrate în funcție de nevoile personale. Cu toate acestea, să nu uităm cel mai îndemână ajutor poate fi exercițiul fizic. Iată un exercițiu pentru acasă, durează doar 15 minute (click spre Youtube)...

Bibliografie:

Huang, T., Larsen, K. T., Ried-Larsen, M., Moller, N. C., & Andersen, L. B. (2014). The effects of physical activity and exercise on brain-derived neurotrophic factor in healthy humans: A review. Scand J Med Sci Sports, 24(4), 1–10.

Mah, L., Szabuniewicz C, & Fiocco, A. J. (2016). Can anxiety damage the brain? Curr Opin Psychiatry, 29(2), 56-63.

McEwen, B.S. (2016). In pursuit of resilience: stress, epigenetics, and brain plasticity. Ann N Y Acad Sci, 1373(4), 56-64.

Schuch, F. B., Deslandes, A. C., Stubbs, B, Gosmann, N. P., Silva, C. T., Fleck, M. P. (2016). Neurobiological effects of exercise on major depressive disorder: A systematic review. Neurosci Biobehav Rev., 61(4), 1–11.

Strohle, A. (2009). Physical activity, exercise, depression and anxiety disorders. J Neural Transm, 116, 777-784.

 


 

Credințele despre emoții și fobia socială

Persoanele care suferă de fobie socială se tem de interacțiunile cu oamenii și simt un distres major în situații sociale obișnuite. În mintea lor, aceste persoane mențin o serie de credințe dezadaptative, pe care profesorul de psihologie Stefan Hofmann le-a organizat în trei categorii principale: (a) credințe despre situațiile sociale; (b) credințe despre sine; (c) credințe despre emoții.

În ciuda emoțiilor intense trăite de persoanele cu fobie socială, credințele despre emoții au fost puțin studiate. DeCastella și colegii săi (2014) au realizat unul dintre primele studii privind credințele despre emoții la persoanele cu fobie socială. Aceștia au măsurat și comparat adulți cu fobie socială și adulți sănătoși pe mai multe dimensiuni:
(1) credințele despre emoții: credințele despre maleabilitatea propriilor emoții și a emoțiilor în general și credințele despre maleabilitatea anxietății lor sociale; (2) stresul perceput și anxietatea în interacțiunile sociale; (3) starea de bine: stima de sine, satisfacția cu viața, afectul pozitiv, afectul negativ.

Au descoperit că persoanele cu fobie socială, spre deosebire de cele sănătoase, cred că emoțiile lor, emoțiile în general și anxietatea lor socială nu pot fi schimbate sau controlate. Credințele despre fixitatea emoțiilor au prezis un nivel ridicat de stres, anxietate ridicată și stare de bine scăzută. De asemenea, persoanele cu fobie socială au avut un nivel mai scăzut al stimei de sine și afect negativ mai ridicat comparativ cu persoanele sănătoase.

Cercetătorii atrag atenția că persoanele cu fobie socială, care nu cred că își pot schimba emoțiile, rămân în suferință, așteptând uneori chiar și 8-9 ani înainte de a apela la tratament.

Credințele despre emoții joacă un rol esențial și în terapie. DeCastella și colegii săi au publicat recent primul studiu privind influența acestor credințe asupra rezultatelor terapiei cognitiv-comportamentale pentru fobia socială. Aceștia au măsurat credințele despre emoții pentru 24 de pacienți cu fobie socială care au primit 16 ședințe de terapie cognitiv-comportamentală și i-au comparat cu 29 de pacienți cu fobie socială aflați pe lista de așteptare. Au descoperit că pacienții cu fobie socială care au beneficiat de terapie, spre deosebire de cei care nu au primit tratament, au reușit să-și modifice substanțial credințele fixe despre emoții și anxietatea socială. Mai mult, schimbarea credințelor fixe a mediat reducerea simptomelor de fobie socială după terapie.

Rezumând, credințele despre emoțiile pot fi schimbate și terapia cognitiv-comportamentală ajută la schimbarea lor.

PAXOnline oferă un program de psihoterapie online pentru fobia socială. Programul presupune parcurgerea mai multor module terapeutice în care pacienții înțeleg cum au apărut și de ce se mențin simptomele fobiei sociale și deprind strategii pentru a le combate. Astfel, pacienții învață strategii de relaxare și autocontrol în situațiile sociale, strategii de combatere a îngrijorărilor și gândurilor iraționale, strategii de expunere în mediul social și strategii de combatere a comportamentelor de evitare, dar și strategii de dezvoltare a abilităților de comunicare și a emoțiilor pozitive. Pacienții pot parcurge programul de psihoterapie pe cont propriu sau sub ghidarea unui terapeut.

Bibliografie:

De Castella, K., Goldin, P., Jazaieri, H., Ziv, M., Heimberg, R. G., & Gross, J. J. (2014). Emotion beliefs in social anxiety disorder: Associations with stress, anxiety, and well-being. Australian Journal of Psychology, 66(2), 139-148.

De Castella, K., Goldin, P., Jazaieri, H., Heimberg, R. G., Dweck, C. S., & Gross, J. J. (2015). Emotion beliefs and cognitive behavioural therapy for social anxiety disorder. Cognitive behaviour therapy, 44(2), 128-141.

Hofmann, S. G. (2007). Cognitive factors that maintain social anxiety disorder: A comprehensive model and its treatment implications. Cognitive Behaviour Therapy, 36(4), 193–209.

 


 

Anxietatea socială și social media

Anxietatea socială este unul dintre factorii care pot determina oamenii să se retragă în spatele ecranului, în spatele unor poze de profil reușite și a unor răspunsuri bine gândite, compuse cu timp, în defavoarea interacțiunilor tradiționale față-în-față, spontane, imprevizibile și supuse scrutării celorlalți. Numeroase studii, printre care și cel al lui Weidman și colaboratorii (2012), scot la iveală faptul că persoanele cu anxietate socială utilizează frecvent mediile de socializare online ca substitut pentru relaționarea față-în-față, dar și ca o modalitate de a le evita și de a-și regla fricile pe care le trăiesc în situațiile sociale reale.


Ce anume îi face pe cei care se simt inconfortabil în situații sociale să apeleze la mijloacele media pentru a relaționa cu ceilalți? Weidman și colab. (2012) identifică 3 caracteristici importante ale comunicării online:

  1. a. Anonimitatea și dezindividualizarea;
  2. b. Indicii vizuale și auditive reduse (importanța scăzută a aspectului fizic);
  3. c. Comunicare asincronă.

Pentru că își doresc să transmită o imagine pozitivă despre sine, persoanele cu anxietate socială vor căuta acele medii în care riscurile sociale sunt minime, adică acolo unde pot fi siguri că vor transmite imaginea pe care și-o doresc, controlând informația disponibilă despre ei. Sinele este astfel protejat de posibilele efecte negative ale interacțiunilor cu ceilalți. Mediul de comunicare online permite toate aceste lucruri, contribuind la creșterea încrederii pe care o au persoanele cu anxietate socială în abilitatea lor de a se prezenta într-o manieră favorabilă.

Așadar, persoanele cu anxietate socială se simt mai confortabil să discute online decât față-în-față, sunt mai dispuse să vorbească despre sine prin acest canal, resimt mai multă întimitate în comunicare și mai puțină presiune socială.

În ciuda sentimentului de confort și control obținut în mediul online, persoanele cu anxietate socială nu ajung să se adapteze mai bine la mediul social. Dimpotrivă, datorită faptului că aceste persoane tind să se focalizeze mai mult pe sine, pe protecția propriului sine de amenințări sociale și mai puțin pe ceilalți, pot părea distanți și detașați chiar și în conversațiile online și pot provoca mai puțină satisfacție și mai puține emoții pozitive interlocutorilor. Aici se adaugă și faptul că persoanele cu anxietate socială scrutează mereu mediul social (online) pentru detectarea unor posibile amenințări din partea celorlalți și reacționează imediat (deseori negativ) la presupusele amenințări. Toate aceste lucruri îi poate face parteneri de conversație mai puțin dezirabili, ceea ce le scad șansele de a stabili relații apropiate. Reacțiile negative pe care ceilalți le afișează chiar și în mediul online pot accentua sentimentul de izolare socială și scad starea de bine, ne spune același studiu al lui Weidman și colaboratorii (2012).


Anxietatea socială a mai fost asociată și cu folosirea problematică a internetului, caracterizată de inabilitatea de a controla timpul petrecut online (pe chat sau în jocuri online) și retragerea comportamentală în cazul în care accesul la internet nu este posibil. La rândul lor, aceste reacții aduc după sine performanțe mai slabe la școală și la serviciu și funcționare socială mai redusă, așa cum arată Prizant-Passal, Shechner & Aderka într-un studiu din 2016. În spatele acestor comportamente stă de cele mai multe ori gândul, comun în anxietatea socială, că persoana nu poate fi iubită, respectată și apreciată la adevărata-i valoare decât în mediul online, unde are ocazia să își exprime atuurile, fără a fi cenzurat de ceilalți.


O altă fațetă negativă a substituirii interacțiunilor față-în-față cu comunicarea online este ilustrată într-un studiu publicat recent de Vannucci și colaboratorii (2017). Mediul de socializare online poate întări evaluările negative pe care persoanele cu anxietate socială le fac despre sine prin feedback-ul negativ pe care îl facilitează (ex. Comentarii nefavorabile la postări), prin înlesnirea cyber-bullying-ului (ca efect negativ al dezindividualizării și anonimității pe care mediul online le permite) și prin faptul că creează contextul unor comparații sociale nefavorabile (ex. Acces mai ușor la viețile decupate ale celorlalți care par mai fericiți, mai bogați, mai performanți etc.). În plus față de aceste elemente interpersonale, mediul online declanșează un răspuns de stres sau anxietate datorită faptului că supraîncarcă informațional persoana, punând-o mai tot timpul în contact cu evenimente stresante care s-au întâmplat altora, accentuând presiunea de a menține informațiile de pe profile la zi și de a ține pasul cu comunicarea ce are loc în timp ce persoana este offline.

În ciuda potențialelor efecte negative pe care le poate avea, preferința persoanelor cu anxietate socială pentru mediul online poate fi folosită în avantajul lor, cu scopul de a-i ajuta să treacă peste inhibiția lor în medii sociale și să se deschidă în fața celorlalți fără a fi paralizați de teama de a fi evaluați negativ. Este vorba despre tratamentul psihologic, transpus în mediul online cu asistența unui psihoterapeut. Numeroase studii au arătat eficiența acestui tip de terapie în reducerea simptomelor de anxietate socială și creșterea calității relațiilor interpersonale.


În România, PAXonline oferă un astfel de program de psihoterapie online pentru anxietatea socială. Programul cuprinde mai multe module terapeutice importante: evaluarea și înțelegerea simptomelor, deprinderea unor tehnici de relaxare și autocontrol în situațiile sociale, învățarea unor strategii de expunere progresivă în mediul social, depășirea îngrijorărilor și a gândirii negativiste, combaterea comportamentelor de evitare, dezvoltarea abilităților de comunicare cu ceilalți și dezvoltarea emoțiilor pozitive. Programul poate fi urmat cu asistența unui psihoterapeut sau pe cont-propriu, urmând instrucțiunile oferite în fiecare modul.

Bibliografie:

Prizant-Passal, S., Shechner, T., & Aderka, I. M. (2016). Social anxiety and internet use–A meta-analysis: What do we know? What are we missing?. Computers in Human Behavior, 62, 221-229.

Vannucci, A., Flannery, K. M., & Ohannessian, C. M. (2017). Social media use and anxiety in emerging adults. Journal of Affective Disorders, 207, 163-166.

Weidman, A. C., Fernandez, K. C., Levinson, C. A., Augustine, A. A., Larsen, R. J., & Rodebaugh, T. L. (2012). Compensatory internet use among individuals higher in social anxiety and its implications for well-being. Personality and Individual Differences, 53 (3), 191-195.

 

 


 

Anxietatea Generalizată se tratează online


Într-o meta-analiză recentă, un grup de cercetători britanici a arătat că intervențiile psihoterapeutice online oferă rezultate promițătoare pentru tratamentul tulburării de Anxietate Generalizată.

Analiza a inclus 11 studii clinice controlate care au raportat utilizarea unui program de psihoterapie pe internet. 9 din studii au utilizat un program dezvoltat pe principiile psihoterapiei cognitive-comportamentale. Rezultatele lor au fost analizate prin prisma eficienței tratamentului pentru anxietate în general, dar și, în mod specific, pentru reducerea îngrijorării patologice, elementul central al acestei tulburări.

 

Meta-analiza a arătat că persoanele care au beneficiat de intervențiile terapeutice online, în special de terapie cognitiv-comportamentală, au obținut ameliorări semnificative ale simptomelor de anxietate generalizată și ale îngrijorării patologice. Analizând mărimea efectului raportată în aceste studii, autorii meta-analizei au constatat că rezultate sunt similare cu cele din studiile clinice care au presupus terapie cognitiv-comportamentale față-în față. Pacienții care au beneficiat e intervențiile online au înregistrat de asemenea și o reducere a simptomelor de depresie și a dizabilității produse de anxietate.


În concluzie, rezultatele acestei meta-analize susțin eficacitatea terapiilor online, în special eficacitatea terapiilor cognitiv-comportamentale, pentru tratamentul tulburării de anxietate generalizată. Rezultatele sunt similare cu cele ale terapiilor cognitiv-comportamentale desfășurate față-în-față.

 

În România există deja un program de psihoterapie online pentru această tulburare: PAXonline. Programul pune în practică principiile psihoterapiei cognitive-comportamentale pentru conceptualizarea și reducerea problemelor produse de Anxietațea generalizată. Traseul pacienților este structurat pe module terapeutice, create în format multi-media (texte, grafice, instrucțiuni video, animații). Fiecare modul presupune înțelegerea unor mecanisme care produc sau mențin simptomele și deprinderea unor strategii de combatere a acestor simptome. Per ansamblu, pacienții învață strategii de control al îngrijorărilor și de reglare emoțională, strategii de relaxare, combaterea comportamentelor de evitare prin expunere, dar și strategii de dezvoltare a emoțiilor pozitive și de creștere a eficienței în rezolvarea sarcinilor cotidiene.


Durata medie a programului este 12 săptămâni. Pacienții pot parcurge programul de psihoterapie pe cont-propriu, urmând instrucțiunile din fiecare modul, sau pot beneficia de asistența unui psihoterapeut, care supervizează progresul pacientului și desfășoară ședințe periodice, tot în mediul online.

Pacienții se pot înscrie oricând în PAXonline pentru a urma programul de psihoterapie. Psihologii cu competență clinică se pot înscrie de asemenea în PAXonline pentru a putea administra programe de psihoterapie online pentru pacienții lor.

Bibliografie:

Richards, D., Richardson, T., Timulak, L., & McElvaney, J. (2015). The efficacy of internet-delivered treatment for generalized anxiety disorder: A systematic review and meta-analysis. Internet Interventions, 2(3), 272-282.

 


 

Lansarea primului studiu clinic din România pentru tratamentul Tulburării de Panică prin psihoterapie online

 

Clinica PAXonline, împreună cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) și Asociația de Consiliere și Psihoterapie Online din România (ACPOR) lansează primul studiu clinic din România pentru tratamentul Tulburării de Panică prin psihoterapie online. Participanții înregistrați în studiul PAX beneficiază în mod gratuit de evaluare psihologică avansată și psihoterapie prin intermediul platformei profesionale PAXonline.

Dacă sunteți interesat/ă să vă înregistrați sau doriți să aflați mai multe despre studiul PAX, vă invităm să consultați pagina: studiu.paxonline.ro

 


 

Lansare pagina de Facebook PAXonline

 

Acum ne puteți găsi și pe Facebook la adresa www.facebook.com/paxonline.ro. Pe pagina noastră vă punem la dispoziție informații despre cursuri și alte evenimente PAXonline, poze și videoclipuri despre utilizarea PAXonline, cursurile noastre de formare și multe resurse pentru psihologi sau oameni interesați de psihologie, precum articole, fragmente din cărți de specialitate, link-uri utile și multe altele. Vă așteptăm!

 


 

CURS: Metode online de psihoterapie a anxietatii

Denumire: "Metode online de preventie si psihoterapie a anxietatii"

Descriere: Curs de formare continuă, acreditat COPSI, în 3 module.

Formatori: Mircea Miclea, Irina Holdevici, Ştefania Miclea, Amalia Ciuca şi Liviu Crişan.

Perioada de înscriere: 11 ianuarie -25 februarie 2016.

Atenţie! Numărul de locuri este limitat. Accesul la curs se face după principiul „primul venit-primul servit”.

Cursurile debutează din luna martie cu workshop-uri în Cluj-Napoca și București (sau alte orașe mari, în funcție de numărul de cursanți și distribuția lor geografică). Înscrierile se fac online: INSCRIERE CURS PAX sau prin completarea fişei de înscriere pentru psihoterapeuţi.

Beneficiari: Un psiholog/ psihiatru se poate înscrie la orice modul, dacă îndeplineşte condiţiile de eligibilitate.

Prima întâlnire pentru toate modulele este programată pe data: 5 martie 2016.

MODUL I. "STAGIAR"


  • Regim curs: blended learning (6 ore faţă în faţă şi 30 de ore e-learning).
  • Beneficii:
    • Credite COPSI: 30
    • Dreptul de a utiliza PAXonline, cu toate resursele aferente, în scop de învăţare, timp de o lună
  • Eligibilitate: absolvenţi de psihologie, rezidenţi în psihiatrie
  • Locaţie: Cluj sau Bucureşti
  • Preţ: 600 lei

Important: Absolvenţii modulului I, care doresc să se înscrie la modulul 2 vor plăti numai diferenţa de preţ, adică 400 lei

 

MODULUL II. "PRACTICANT INDEPENDENT"


  • Regim curs: blended learning (16 ore faţă în faţă şi 40 de ore e-learning).
  • Beneficii:
    • Credite COPSI: 40
    • Dreptul de a utiliza platforma PAXonline timp de 2 luni, pentru sine şi 2 pacienţi proprii.
    • Dreptul de a utiliza permanent PAXonline în terapia anxietăţii, cu condiţia achitării unui abonament de 300 lei/ an.
    • Dreptul de a pune la dispoziţia pacienţilor proprii platforma PAXonline, pe perioade de câte 3 luni, cu condiţia achitării sumei de 50 lei/pacient care primeşte parolă de acces.
  • Eligibilitate: psihologi cu drept de liberă practică în psihoterapie şi/sau psihologie clinică, medici psihiatri.
  • Locaţie: Cluj Napoca sau Bucureşti.
  • Preţ: 1000 lei (în 2 rate egale, la începutul şi sfârşitul cursului).

Important: Absolvenţii modulului II, care doresc să se înscrie la modulul III (experţi PAXonline), vor plăti numai diferenţa de preţ, adică 500 lei.

 

MODULUL III. "EXPERT PAX"


  • Regim curs: blended learning (24 ore faţă în faţă şi 51 de ore e-learning).
  • Beneficii:
    • Credite COPSI: 50
    • Dreptul de a utiliza platforma PAXonline timp de 3 luni, pentru sine şi 2 pacienţi proprii.
    • Toate beneficiile absolventului de modul II.
    • Dreptul de a primi, prin intermediului PAXonline, noi pacienţi. Pentru fiecare pacient asistat prin intermediul platformei PAXonline, primiţi 250 lei.
  • Eligibilitate: psiholog autonom în psihoterapie şi/sau psihologie clinică cu experienţă în muncă de minim 1 an; medic psihiatru.
  • Locaţie: Cluj Napoca sau Bucureşti.
  • Preţ: 1500 lei (în 3 rate egale).

 

TEMATICA CURSULUI DE FORMARE


Notă: Temele vor fi abordate diferenţiat, în funcţie de modul, întrucât modulele au alocate câte un număr diferit de ore.

  • Tema 1: Anxietatea. O afecţiune comună, dar multifaţetată
  • Tema 2: Modele explicative ale anxietăţii şi statutul lor empiric
  • Tema 3: Fundamentare ştiinţifică şi arhitectura PAXonline
  • Tema 4: Scenarii de utilizare a platformei PAXonline
  • Tema 5: Exemplificarea intervenţiei complete pentru tulburarea de panică. Exersarea tehnicilor de relaxare.
  • Tema 6: Evaluarea iniţială şi avansată a problemelor de anxietate
    • Instrumente de evaluare (scale de screening: PDSQ, EMAS şi scale specifice)
    • Comorbidităţi şi diagnostic diferenţial
  • Tema 7: Prevenţia şi tratamentul anxietăţii generalizatestare de teamă, îngrijorare sau preocupare greu de controlat, în legătură cu diferite lucruri, evenimente sau aspecte ale vieţii, care durează de cel puţin 6 luni şi care este însoţită de iritabilitate, dificultăţi de concentrare, tensiune musculară, oboseală, perturbări ale somnului
  • Tema 8: Prevenţia şi tratamentul fobiei sociale
  • Tema 9: Prevenţia şi tratamentul nevrozei obsesiv-compulsive
  • Tema 10: Dinamica relaţiei terapeutice în terapia clasică şi online
  • Tema 11: Mecanisme de apărare în anxietate
  • Tema 12: Workshop: intervenţii specifice pentru TAG, Fobie socială şi NOCpresupune prezenţa obsesiilor şi a compulsiilor pe care persoana le percepe ca fiind exagerate şi iraţionale, care cauzează disconfort psihic, fizic sau social şi care sunt consumatoare de timp şi energie.
  • Tema 13: Abordarea problemelor apărute în cadrul terapiei efectuate online.
  • Tema 14: Prevenţia şi tratamentul stresului post-traumatic
  • Tema 15: Terapia tulburărilor comorbide. Depresia
  • Tema 16: Studii de caz
  • Tema 17: Metode avansate de evaluare şi intervenţie online

 

 


 

Lansarea site-ului TratamentAnxietate.ro

 

Centrul PAX a lansat un nou site de informare a publicului general privind problemele de anxietate, precum cauze, simptome și opțiuni de tratament. Adresa site-ului este: www.tratamentanxietate.ro

Intenția Centrului PAX este de a crea un mediu online dinamic în care oamenii cu probleme de anxietate sau persoanele care au apropiați cu astfel de probleme să poată găsi răspunsuri la întrebări cheie și să fie motivați să urmeze un tratament de calitate. Problemele de anxietate sunt cele mai frecvet întâlnite probleme de sănătate mentală și pot fi tratate eficient prin psihoterapie, dar oamenii trebuie să fie informați despre aceste lucruri.

Prin urmare, site-ul TratamentAnxietate este structurat pe mai multe secțiuni care răspunde vizitatorilor la întrebări precum: Ce este anxietatea?, Ce sunt tulburările de anxietate?, Cum se tratează anxietatea?, Ce este fobia socială?, Ce este panica? etc.

 


Rezultate proiect POSDRU/81/3.2/S/54673

 

 

Terapie online pentru anxietate: perspectiva unui pacient in PAXonline from Cognitrom PAX on Vimeo.

Politica de confidențialitate | Politica privind utilizarea cookie | Termeni și condiții de utilizare
Copyright @ 2003-2019 SC COGNITROM SRL. Toate drepturile rezervate.