English speakers

Întrebări frecvente


Valabilitatea unui cont variază în funcție de tipul de utilizator. Pentru pacienți, contul este valabil 3 luni – dar licența poate fi oricând prelungită la solicitare. Pentru psihoterapeuți, licențele de tip STAGIAR, PRACTICANT INDEPENDENT și EXPERT au o valabilitate de 1 lună, 2 luni și respectiv 3 luni, în timpul perioadei de formare. După finalizarea cursului de formare, psihoterapeuții cu licențe PRACTICANT INDEPENDENT și EXPERT pot achiziționa un abonament anual, care poate fi oricând prelungit la solicitare. Pentru medicii de familie, activarea contului se face pe o perioadă nedeterminată.

Din punct de vedere tehnologic, studiile noastre pilot au arătat ca PAX este o platformă intuitivă cu care marea majoritate a utilizatorilor s-au familiarizat ușor-foarte ușor. Desigur, cunoștințele generale despre utilizarea calculatorului și navigarea pe internet constituie prerechizite utile, și sunt recomandate, pentru a beneficia din plin de facilitățile PAX. În ceea ce privește tratamentul psihologic propriu-zis, există deja numeroase studii clinice care au evidențiat că serviciile de psihoterapie pot fi implementate cu mult succes în mediile online. Există un mare interes la ora actuală pentru a descoperi care este profilul utilizatorului care beneficiază cel mai mult de pe urma acestei forme de psihoterapie, dar datele pe care le avem deocamdată sunt insuficiente. Din punctul nostru de vedere, orice pacient care este familiarizat cu comunicarea online, care poate lucra autonom și care își ia un angajament să parcurgă riguros modulele de terapie, poate beneficia mult de pe urma utilizării PAX, cu sau fără colaborarea cu un terapeut. Desigur, există câteva situații în care recomandăm utilizarea PAX doar ca adjuvant pentru un tratament psihologic sau psihiatric principal – aceste situații le puteți găsi pe Prima pagină sau la întrebarea din această secțiune: "Cui nu i se adresează PAX?".

PAX a fost concepută în mod special pentru prevenția și psihoterapia tulburărilor de anxietatestare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsă de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur şi alte reacţii neurovegetative, diverse semne psihosomatice. Prin urmare, deși cuprinde anumite elemente relevante pentru psihopatologie în general, PAX nu este recomandată decât pentru intervenția în tulburările de anxietate. Pentru alte tulburări, precum tulburări afective sau psihotice, recomandăm pacienților să consulte direct un specialist în cadrul unui cabinet sau clinică de psihiatrie și să nu utilizeze PAX decât ca un instrument adjuvant pentru tratamentul supervizat de acesta. De asemenea, datorită naturii sale, în situații de criză (precum ideații suicidare sau tentative de suicid) platforma online PAX nu poate înlocui intervenția unui specialist și nu este recomandată ca tratament principal. Tot din acest motiv, PAX nu este recomandată în situațiile în care, datorită simptomatologiei sale (ex. depresiestare de tristeţe profundă, ce durează majoritatea zilelor ultimelor două săptămâni, însoţită de pierderea interesului pentru activităţi altădată plăcute la care se adaugă oboseală, dificultăţi de somn, de concentrare, scăderea sau creşterea apetitului alimentar, sentimente de inutilitate, vinovăţie precum şi gânduri despre moarte severă), pacientul (fară supervizarea unui terapeut) nu poate lucra autonom și nu poate urma indicațiile terapeutice. PAX nu se adresează, de asemenea, persoanelor sub 18 ani.

Din păcate nu există un algoritm care să ne permită să calculăm dinainte cât va dura psihoterapia. Există cel puțin trei motive pentru care nu avem un răspuns direct. Unu – evoluția tratamentului variază foarte mult de la o tulburare la alta și în funcție de numeroși factori ce țin de istoricul/personalitatea/mediul pacientului. Doi – ritmul în care pacienții parcurg modulele de terapie este foarte diferit. Trei – există o varietate de scenarii în care pacienții (alături de terapeuți) hotărăsc că tratamentul poate fi încheiat. De exemplu, unii pacienți decid să încheie terapia doar atunci când s-au remis toate simptomele majore. Alți pacienți hotărăsc acest lucru deja când anumite simptome au intrat sub controlul personal și pot fi tolerate fără să le tulbure activitățile importante, chiar dacă celelalte obiective terapeutice rămân nerezolvate. Din aceste motive, este important să aveți în vedere că PAX nu vă impune un ritm strict de lucru și nu vă poate garanta repere temporale fixe. Cu toate acestea, considerăm că, în cele mai multe cazuri, durata unei licențe – 3 luni – este suficientă pentru a obține ameliorări considerabile în orice simptomatologietotalitate a manifestărilor clinice ale unei tulburări sau boli, care permit diagnosticarea şi diferenţierea ei de alte afecţiuni. Manifestările (simptomele) pot fi fiziologice (dureri, palpitaţii, transpiraţii etc.), emoţionale (tristeţe, iritare, furie, teamă etc.) comportamentale (consum de alcool, plâns, agitaţie motorie etc.), cognitive (dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie etc.) acoperită de programele terapeutice PAX.

Programele de psihoterapie presupun parcurgerea unui număr de module care abordează tematici relevante pentru tratamentul unei anumite tulburări de anxietateclasă de tulburări mentale, caracterizate prin frică intensă şi iraţională, ce include panica cu sau fără agorafobie, nevroza obsesiv-compulsivă, fobia socială, fobiile specifice, stresul posttraumatic şi anxietatea generalizată.. Modulele presupun înțelegerea propriilor simptome, factorii care le-au declanșat și factorii care le mențin, precum și exerciții concrete prin care se poate acționa pentru reducere simptomelor. Pacienții pot parcurge aceste module pe cont propriu sau în colaborare cu un psihoterapeut. Noi recomandăm parcurgerea tuturor modulelor dintr-un program terapeutic, în ordinea în care ele au fost concepute. Însă pacienții pot urma un program flexibil. Unii pacienți pot parcurge în mod preferențial anumite module - nu toate. Alții pot parcurge toate modulele, dar într-o altă ordine decât cea în care ele sunt prezentate. Acestea sunt trasee diferite care pot duce la aceleași rezultate pozitive. Este important să înțelegeți motivul pentru care sunteți ghidat să parcurgeți modulele din programul terapeutic corespunzător problemelor dumneavoastră și să perseverați în realizarea exercițiilor care vă sunt recomandate. Psihoterapia, în orice formă s-ar desfășura ea, este un proces activ care necesită implicare și muncă din partea dumneavoastră.

Da. Platforma PAX a fost concepută cu ambele scenarii în minte: pacient autonom și pacient în colaborare cu un terapeut. În acest sens, modulele de psihoterapie conțin informații, resurse și exerciții care pot fi asimilate și implementate de ambele categorii de utilizatori. Desigur că există diferențe între cele două scenarii. De exemplu, pacienții care colaborează cu terapeuți pot beneficia de asistență psihologică personalizată. Însă, succesul terapiei se bazează pe elemente care sunt comune ambelor scenarii: înțelegerea simptomatologiei și a factorilor psihologici care o mențin și practicarea repetată a exercițiilor terapeutice recomandate. Fără aceste elemente, pacienții, cu sau fără terapeut, vor avea o rată scăzută de succes în tratamentul anxietății.

Pentru a vă înregistra în PAX va trebui să ne trimiteți câteva date personale necesare pentru evidența financiar-contabilă (datele de facturare). Toate aceste date sunt strict confidențiale și protejate în bazele noastre de date. Apoi, pe parcursul utilizării platformei, dumneavoastră veți putea salva într-un portofoliu personal anumite date ce țin de demersul psihoterapiei – precum rezultatele de la sesiunile de evaluare psihologică, conversații pe care le purtați cu psihoterapeutul dumneavoastră sau notițe în jurnalul personal. Toate aceste date nu pot fi accesate decât de dumneavoastră sau de psihoterapeutul cu care colaborați. PAX este o platformă bine securizată, iar accesul la aceste date nu se poate face decât prin contul personal. Este important să înțelegeți că, asemeni oricărui cont online, depinde de dumneavoastră să vă stabiliți o parolă puternică cu care să vă protejați intrarea în contul personal și să păstrați această parolă într-un loc sigur. Dacă vă pierdeți parola, o puteți recupera prin intermediul adresei de mail. Din acest motiv, este important să vă asigurați că adresa de mail de pe care vă înregistrați este și ea bine protejată.

Copyright @ 2003-2017 SC COGNITROM SRL. Toate drepturile rezervate.