English speakers

Ce este anxietatea socială ?


I. Definiţie.

Este normal să ne simţim uneori agitaţi sau emoţionaţi în anumite situaţii sociale. Când mergem la o primă întâlnire sau facem o prezentare în faţa unei săli pline avem aproape întotdeauna acea senzaţie neplăcută de „fluturi în stomac”. Cu toate acestea, pentru anumite persoane, situaţiile sociale de zi cu zi pot cauza o anxietate foarte puternică şi pot deveni aproape imposibil de suportat. Aceşti oameni ajung să facă tot felul de lucruri şi să caute tot felul de scuze pentru a evita situaţiile sociale. E posibil chiar să nu reuşească să ia masa cu o cunoştinţă, să facă cumpărături la magazin, ca să nu mai vorbim de a merge la o petrecere unde sunt multe persoane necunoscute. Cei care se regăsesc în aceste descrieri este foarte posibil să aibă anxietate socială. 

Tulburarea de anxietate socială este o problemă de sănătate mentală cronică care presupune o anxietate şi o teamă iraţionale faţă de situaţii şi activităţi în care individul crede că este observat, evaluat şi/sau judecat de către alte persoane şi că se va face de râs sau va fi umilit.

Anxietatea socială este una dintre cele mai des întâlnite probleme de sănătate mentală şi afectează aproximativ 13% din populaţie.

Anxietatea socială nu este acelaşi lucru cu timiditatea. Persoanelor timide nu le este teamă că vor fi umilite sau puse într-o situaţie penibilă, iar timiditatea nu le împiedică să îsi desfăşoare în mod normal activităţile zilnice.

II. Cum se manifestă anxietateastare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsă de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur şi alte reacţii neurovegetative, diverse semne psihosomatice socială?

Anxietatea socială poate avea manifestări (simptome) emoţionale, comportamentale şi fiziologice. Semnele şi simptomele emoţionale şi comportamentale includ:  

  • Frica intensă de a fi în preajma unor persoane pe care nu le cunoşti
  • Frica de situaţii în care poţi fi analizat şi judecat
  • Îngrijorarea că te-ai putea face de râs sau ai putea fi umilit în public
  • Teama că alţii s-ar putea să observe că eşti anxios
  • Afectarea activităţilor zilnice, munca, şcoala sau alte activităţi
  • Evitarea anumitor situaţii din cauza fricii de a nu te face de ruşine
  • Evitarea acelor situaţii în care ai putea fi în centrul atenţiei
  • Evitarea contactului vizual cu alte persoane

Semnele şi simptomele fizice pot fi:

  • Înroşirea feţei
  • Transpiraţie exagerată
  • Tremurături sau frisoane,
  • Greaţă, diaree sau alte probleme cu stomacul
  • Dificultate în a vorbi, voce tremurată
  • Tensiune musculară
  • Palpitaţii, bătăi puternice şi/sau accelerate ale inimii,Mâini reci şi umede
  • Senzaţia de gură uscată

Caracteristici asociate: stimă de sine scăzută, dificultate în a fi asertivabilitatea de a-ți exprima sentimentele, gândurile, nevoile și drepturile direct și onest, fără a interfera cu nevoile și drepturile celorlalți., autocritică excesivă, hipersensibilitatesensibilitate excesivă; de exemplu, persoanele care suferă de tulburări de panică sunt hipersenzitive (foarte atente) la senzaţiile din propriului corp, cum ar fi bătăile inimii, respiraţia, senzaţii intestinale la critică din partea altor persoane, slabe abilităţi sociale etc.

III. Stabilirea unui diagnostic

Diagnosticul de fobie socialăteamă puternică şi persistentă pe care o simţiţi în prezenţa altor persoane, teama de a nu fi pus în situaţii umilitoare şi jenante sau de a nu fi observat, evaluat, judecat, criticat este pus numai dacă comportamentul de evitarecomportamente ce au funcţia de a preîntâmpina o situaţie periculoasă, nedorită sau ameninţătoare posibilă, viitoare interferează cu rutina normală a persoanei sau cu activităţile de zi cu zi, dacă există o suferinţă marcantă în legătură frica.

Există o fobie socială circumscrisă anumitor situaţii sau se poate vorbi de o fobie socială generalizată (frica si evitarea apare în legătură cu aproape toate situaţiile în care persoana poate fi evaluată de către alte persoane).

O anumită timiditate este catalogată ca fiind fobie socială atunci când:

  • Frica este persistentă şi intensă;
  • Expunerea la o situație socială produce invariabil o reacţie de frică puternică;
  • Individul evită situaţiile sociale pe care le consideră periculoase sau le îndură cu un distres semnificativ;
  • Individul este conştient că frica sa este iraţională şi excesivă;
  • Frica împiedică funcţionarea individului în viaţa de zi cu zi.

IV. Cauze

Ca multe alte tulburări de sănătate mentală, anxietatea socială este rezultatul unei interacţiuni complexe între factori sociali, biologici şi psihologici.

1. Cauze sociale sau de mediu

Învăţarea din mediul social. Unii cercetători şi psihologi consideră că anxietatea socială este de fapt un comportament învăţat, cu alte cuvinte se poate dezvolta în urma observării şi interacţiunii cu persoane care au această problemă. Ar putea exista o asocierelegătură mentală stabilită între două sau mai multe elemente. Asocierile se creează atunci când anumite elemente le pot prezice pe celelalte (ex. lumina fulgerului poate prezice apariția unui tunet). Aceste legături sunt stabilite și la nivel biologic prin circuite neuronale. între părinţii care sunt supraprotectivi, care încearcă să controleze totul şi anxietatea socială. De multe ori astfel de părinţi nu-şi dau seama de problema copilului lor pentru că ei înşişi au această problemă şi li se pare a fi ceva normal.

Experienţe sociale negative anterioare. Unele persoane pot dezvolta anxietate socială în urma trăirii unei experienţe sociale foarte negative. Pentru copii, astfel de experienţe pot include tachinarea, bătăi şi hărţuiri de către colegi sau un anumit incident extrem de jenant petrecut în public. Problemele de limbaj sau tulburările de vorbire, desfigurări, abuzul fizic sau sexual, conflictele familiale şi neglijarea pot contribui la dezvoltarea anxietăţii sociale.

2. Cauze psihologice

Printre factorii psihologici se numără existenţa unei traume emoţionale sau psihologice avută în copilărie sau lipsa unei relaţii de ataşamentafecţiune (puternică şi durabilă) a unei persoane,în special a unui copil, faţă de cineva sau ceva. corespunzătoare în primii ani de viaţă.

3. Cauze biologice

Genetice. Studiile de până acum au arătat că anxietatea socială se transmite în cadrul familiei. Nu este însă clar procesul prin care are loc acest fenomen: dacă este vorba de o componentă genetică care se transmite sau de comportamentul anxios care se învaţă prin modelaretehnică foarte eficienţă de învăţare în care persoana învaţă un lucru nou observând o altă persoană (model) de la alţi membri ai familiei.

Biochimice. Cercetătorii explorează idea că anumite substanţe chimice ale corpului uman ar putea juca un rol în tulburarea anxietăţii sociale. De exemplu, un dezechilibru în creier al neurotransmiţătorului chimic serotoninăneurotransmiţător implicat în starea afectivă, somn, apetit alimentar comportament impulsiv şi agresiv, a cărui deficit este asociat cu existenţa depresiei ar putea fi un factor. Printre alte lucruri, serotonina este implicată în reglarea dispoziţiei şi a emoţiilor. Indivizii cu anxietate socială ar putea fi mult mai sensibili la efectele serotoninei.

Neurofiziologice. La nivel cerebral, tulburările de anxietate au fost asociate cu un dezechilibru în cuplarea funcțională dintre amigdală (o structură nervoasă cheie implicată în declanșarea reacțiilor de frică) și cortexul prefrontal (o regiune cerebrală cu rol major în relgarea emoțiilor și comportamentelor). Simplu spus, persoanele cu tulburări de anxietateclasă de tulburări mentale, caracterizate prin frică intensă şi iraţională, ce include panica cu sau fără agorafobie, nevroza obsesiv-compulsivă, fobia socială, fobiile specifice, stresul posttraumatic şi anxietatea generalizată. prezintă o hiperactivare a amigdaleistructură nervoasă din creier (parte a sistemului limbic) care joacă un rol cheie în detectarea stimulilor sau a situațiilor amenințătoare și declanșarea reacțiilor de frică față de acestea. Disfuncțiile amigdalei sunt asociate în numeroase studii clinice cu tulburările de anxietate. care este slab controlată de cortexul prefrontal, ceea ce le predispune spre reacții exagerate și persistente de frică.

IV. Tratament

Terapia cognitiv-comportamentală este o formă de psihoterapie foarte eficientă în tratamentul anxietăţii sociale. De asemenea există anumite medicamente care pot fi utile pentru acest tip de tulburare. Uneori cea mai bună soluţie este combinarea TCC cu medicaţia.

1. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)

Cea mai utilizată formă de psihoterapie pentru anxietatea socială este TCC. Premisa de bază a acestei forme de psihoterapie este că propriile noastre gânduri – nu alte persoane sau situaţii – determină felul în care reacţionăm şi ne comportăm. Chiar dacă situaţia nedorită nu poate fi schimbată – trebuie să faci o prezentare în faţa şefilor tăi sau sora ta aşteaptă şi îşi doreşte foarte mult să participi la nunta ei – putem schimba în bine felul în care gândim şi ne comportăm. TCC ne învaţă cum să reducem anxietatea pe care o simţim în situaţiile sociale astfel încât să le putem face faţă şi să nu le mai evităm.

Una din tehnicile utilizate în cadrul TCC este tehnica expunerii. Aceasta presupune expunerea într-un mediu sigur şi controlat, la situaţia/situaţiile sociale care provoacă anxietate. La fel ca şi în cazul altor tipuri de fobii, expunerea în acest caz implică confruntarea gradată şi repetată cu situaţiile problematice pe un fond de relaxare. La început această confruntare se face în imaginar, iar pe măsură ce anxietatea dispare se face trecerea în mediul real.

2. Tratament medicamentos

Pentru tratamentul anxietăţii sociale sunt utilizate trei tipuri de medicamente: antidepresivele, benzodiazepinele şi beta-blocantele. Cu toate acestea, datorită faptului că anxietatea socială este de obicei o boală cronică, efectul acestor medicamente este unul de scurtă durată, iar întreruperea tratamentului aduce cu sine reapariţia problemelor. Tocmai de aceea avantajul psihoterapiei în raport cu medicaţia este durabilitatea în timp a rezultatelor obţinute şi absenţa efectelor secundare.

V. Prognoza şi evoluţia tulburării

Evoluţia bolii variază mult de la o persoană la alta. Prognoza este una foarte bună pentru cazurile în care tulburarea a fost identificată de timpuriu şi s-a urmat un tratament adecvat. În schimb, pentru persoanele la care tulburarea s-a cronicizat şi a rămas netratată, prognoza nu este deloc bună şi nici optimistă. Pe termen lung, aceste persoane nu reuşesc să se ridice la nivelul expectanţelor şi posibilităţilor lor reale, înregistează multe eşecuri pe plan profesional şi personal; au un risc crescut spre alcoolism, depresiestare de tristeţe profundă, ce durează majoritatea zilelor ultimelor două săptămâni, însoţită de pierderea interesului pentru activităţi altădată plăcute la care se adaugă oboseală, dificultăţi de somn, de concentrare, scăderea sau creşterea apetitului alimentar, sentimente de inutilitate, vinovăţie precum şi gânduri despre moarte majoră şi suicid.

Cu cât trece mai mult timp, cu atât mai greu este de luptat cu această tulburare şi mai greu de menţinut o viaţă normală. Cu toate acestea, dacă se urmează tratamentul corespunzător, sunt şanse foarte bune pentru recuperare parţială sau aproape integrală şi ducerea unei vieţi normale şi plină de satisfacţii.

Copyright @ 2003-2017 SC COGNITROM SRL. Toate drepturile rezervate.